[Titlu in limba romana: Pomul vietii]

CoolRank: 9/10

– atmosfera & entertainment: 9/10

– regie: 9/10

– actorie: 9.5/10

– scenariu: 7.5/10

– montaj: 10/10

Nota IMDb: 7.9/10

Se pare ca juriul de la Cannes si-a gasit o consistenta tematica in privinta filmelor carora le acorda mult-doritul Palme d’Or: anul trecut a fost filmul lent, o meditatie asupra vietii si a naturii, Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives, iar anul acesta, mult amanatul si demult asteptatul, The Tree of Life al lui Terrence Malick a obtinut titlul. Si de data asta avem un film neconventional, non-liniar, care exploreaza si mediteaza asupra originii si sensului vietii si mortii, asupra destinului, a influentei trecutului in prezent, si asupra pozitiei omului, sufletului, in Univers.

There are two ways through life – the way of nature and the way of grace

Urmarim un om de afaceri (interpretat de Sean Penn) intr-o zi tipica la serviciu. El e bantuit zilnic de amintirea fratelui sau mai mic care s-a sinucis la 19 ani. O conversatie la telefon cu tatal sau ii trezeste amintiri din copilarie.

Filmul sare multi ani in urma, si urmarim secvente din copilaria barbatului. Nasterea sa, primii pasi, primele cuvinte, nasterea celor doi frati mai mici, dintre care al doilea, cel care va urma sa se sinucida, are impactul cel mai mare asupra baietelului de doi ani.

Baietii cresc si filmul se opreste undeva intr-o vara cand baiatul cel mare are vreo zece ani. Viata in suburbia americana e lipsita de prea multe griji, si baietii isi petrec zilele pierzandu-se in jocuri, sub privirea etern iubitoare a mamei lor (interpretata de Jessica Chastain). Dar pacea e des intrerupta de tatal baietilor (interpretat de Brad Pitt), un barbat sever si serios, care isi iubeste fiii, dar ii trateaza cu raceala si o disciplina de adult. Baiatul cel mare se zbate intre ideologiile parintilor sai, a mamei care e gratia intruchipata si care crede in dragoste mai presus de orice, si a tatalui care crede ca in viata trebuie sa fii dur ca sa ajungi departe, sa iti alegi telul si sa-l urmaresti fara a privi in jur, fara a arata slabiciune.

Copilul incearca sa se gaseasca pe sine intre cele doua extreme, zbatere ce se va reflecta si in viata sa de adult, cand cauta  inca, neincetat, un sens in viata, in existenta, cand isi pune la indoiala credinta si incearca sa afle la ce se rezuma toata viata sa pana in acel moment.

Some day we’ll fall down and weep, and we’ll understand it all. All things.

Filmul poate fi asemanat cel mai bine cu un rau plin de meandre care curge incet dar mereu inainte. Nu poti vedea decat o parte din rau, si in acel moment acea parte e cea mai importanta, dar fiecare val, fiecare curent, e suma a tot ce a parcurs raul pana in acel punct, fiecare parau care a contribuit la el, fiecare stanca care i-a schimbat cursul, fiecare piatra aruncata in el. Desi poti fi constient doar de o fractiune a sa, raul e un intreg, un tot, de la izvor la varsare, fiecare parte afectand ceea ce urmeaza.

De fapt, asta nu e o descriere rea a vietii in general. Si cam despre asta e filmul. Nu incearca sa urmareasca doar povestea unui baiat intr-o frumoasa vara din copilarie, sau doar relatia sa cu parintii, sau cauza sinuciderii fratelui sau, ci tot. Incearca sa arate relevanta fiecarui moment din viata, si nu doar atat. Noi nu am fi cine suntem fara toate intamplarile banale care ne umplu viata, fara parintii nostri, fara parintii lor, fara stramosii cei mai indepartati, fara aparitia vietii pe Pamant, fara aparitia Pamantului, a Soarelui, a Caii Lactee, a Universului. Suntem suma tuturor acestor lucruri.

Un proiect ambitios pentru un simplu film, sa prezinte tot, dar Malick in mare parte reuseste, impartind filmul intre momentele cele mai grandioase si cele mai mici si intime: vedem atat nasterea Universului cat si a unui bebelus; un sir non-liniar de secvente si momente, unele de cateva secunde, altele de zeci de minute.

Desigur filmul se apropie adesea de patetic, regizorul facand unele alegeri care studentilor de film li se zice ca sunt strict interzise. Povestea centrala e vaga, diversele segmente slab interconectate, avem numeroase momente de voice-over soptit, rostind cu un dramatism exagerat tot felul de intrebari si mesaje existentiale non-contextuale, cu tinte nedeterminate. Sa fie sinele, publicul, Dumnezeu? Astea plus imaginile din natura, cascade, stanci, valuri suprapuse peste un cor angelic, aproape fac filmul sa para ca incearca cele mai ieftine trucuri pentru a crea dramatism poetic. Aproape. Mentinand simplismul intrebarilor, in ciuda profunzimii lor, Malick a reusit sa evite pseudofilozofii exasperante, oferind in schimb unele din cele mai minunate imagini puse vreodata pe ecran, impreuna cu o meditatie sincera si foarte simpla asupra vietii, cu intrebari care ne bantuie pe toti.

Despre actori si regie ce se poate spune?

 Terrence Malick este o figura misterioasa a cinematografiei; intr-o cariera de 40 de ani a regizat doar sase filme, toate insa excelent primite de critici, considerate capodopere cinematografice. Primul sau film major a fost Badlands cu Martin Sheen si Sissy Spacek in 1973, urmand Days of Heaven in 1979, film in care Richard Gere a avut primul rol principal. Inca de pe atunci tanarul regizor experimenta cu tehnici inovatoare de editare si voice-over, care vor deveni caracteristice filmelor sale. Desi a primit premiul pentru cel mai bun regizor de la Cannes in acel an, el a ales sa nu se grabeasca spre urmatorul proiect, si abia 19 de ani mai tarziu, in 1998, a scos urmatorul film The Thin Red Line despre o batalie din Al Doilea Razboi Mondial, si care a fost posibil unul din cele mai inovatoare filme despre razboi de la Apocalypse Now incoace. In 2005 a scos o noua versiune a povestii lui Pochahontas cu Colin Farrel si Christian Bale, The New World.

The Tree of Life este din punct de vedere stilistic pe aceeasi lungime de unda cu cele doua din urma, imagini poetice combinate cu monologuri interioare sufletesti. Desi in mare parte frumusetea efectiva si temele explorate sunt de ajuns sa prinda publicul, durata si ritmul lent al filmului, combinate cu faptul ca urmarim diverse secvente care desi conectate, nu sunt intr-un crescendo si nu par a se indrepta spre un final anume, cum e cazul in orice naratiune clasica, fac pelicula sa-si alieneze uneori privitorii, acestia pierzand interesul si simtul timpului. Uneori trec zeci de minute neobservate alteori pare ca filmul tine de o vesnicie, mai ales ca efectiv despre vesnicie e vorba, dar la final sentimentul acesta nu ramane, regia lui Terrence Malick fiind neconventionala dar hotarata.

Pe Sean Penn nu il putem urmari pentru mult timp pe ecran, si si atunci cand il vedem nu are replici, actoria lui fiind minuscula, gesturi, priviri, mimica, lucruri la care insa este maiestru. Jessica Chastain nu a jucat in multe filme, de fapt in viitor o veti vedea mult mai mult decat pana acum, dar asta pentru ca a executat scurtele aparitii pe ecran cu o puternica intensitate.

Pentru Brad Pitt cred ca acest rol e un nou pas in cariera sa. Desi un actor de mare talent, pana acum a avut parte de roluri de baiat-frumos (Troy, Mr. & Mrs. Smith) sau de roluri serioase, dar de actor tanar (Seven Year in Tibet, Fight Club) si de cateva care le-au combinat (Meet Joe Black, Legends of the Fall, Interview with the Vampire). Exceptiile pana acum au fost Inglourious Basterds, care e cam greu de categorisit si Benjamin Button care a fost cu siguranta primul pas in a se detasa de trecut. Aici insa a intrat intr-o noua categorie de actori de calitate, actori care joaca tati, barbati mai in varsta, efectiv roluri de un nivel diferit de maturitate.

Ce spun criticii despre The Tree of Life?

Site-urile de specialitate au evaluat filmul in mod similar: 85 din 100 pentru The Tree of Life pe Metacritic, si tot 85%, plus un Certified Fresh, i-au fost acordate lui The Tree of Life de la Rotten Tomatoes. Fiind un film… dificil, ca sa o spunem frumos, era de asteptat ca reactiile critice sa fie impartite in doua tabere, sau dupa cum se exprima Tim Martain de la The Mercury, “filmul e ori un triumf al filmului artistic sau o labareala cinematografica aproape de nedeslusit”. Cei care sunt de acord cu ultima parte spun ca pelicula e “ca si cum ti-ai privi viata tarandu-se spre tine in genunchi si coate” (Birmingham Post), sau “e plictisitoare, cliseizata si banala” (The Observer).

Din fericire, de data asta, parerile nu sunt impartite la mijloc, si cei care apreciaza filmul sunt mult mai multi decat cei care nu.

“Pur si simplu nu exista ceva asemanator: profund, singular, complex, sincer si magic; o confirmare ca cinematografia poate aspira spre arta” spune Ian Nathan de la Empire Magazine, iar A. O. Scott de la The New York Times e de parere ca “sinceritatea dezarmanta si sofisticarea formala descurajanta a filmului pune unele din cele mai grele intrebari, dintre cele care ii lasa pe parinti fara cuvinte cand le intreaba copii.”

Verdictul KoolHunt.ro

Daca nu va plac dramele meditative, The Tree of Life nu este pentru voi, dar pentru oricine care iubeste filmele, sau doar arta, e un film care trebuie vazut. Poate ca nu va va placea, dar va va impresiona si nu veti regreta ca l-ati vazut. E acolo alaturi de Kubrick, Coppola si Tarkovsky. In plus, are un soundtrack minunat.