Home » Filme

The Hunger Games – sacrificiul uman ca distractie

24 March 2012 scris de 13 comentarii

[Titlu in limba romana: Jocurile foamei]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 8/10

– regie: 8/10

– actori: 9/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 8.2/10

Regie: Gary Ross An: 2012
Actori: Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth Genul: actiune, SF

 

S-ar putea sa avem de-a face aici cu un nou film-cult. Sau franciza de succes, mai degraba. Pe langa motivele care tin strict de structura sistemului de fabricat “stele” pe banda rulanta, extrem de eficient avand in vedere ca functioneaza cam de cand s-a nascut Hollywood-ul, The Hunger Games insumeaza destul de bine inchegat multe din atu-urile care il fac un sigur cuceritor de inimi (si de buzunare).

The Games Will Change Everyone

Inca nu ma inscriu printre cei care au citit si cartea, prima din trilogia publicata de Suzanne Collins. Dar nu pentru mult timp, pentru ca filmul este cel putin promitator si nu am cum sa imi refuz o asemenea placere.

Situata (evident) intr-un viitor post-apocaliptic, pe ruinele lumii pe care o cunoastem, Panem e o tara ce cuprinde 12 districte si bogatul Capitol, unde se gaseste si conducerea (ce surpriza). Evenimentele se desfasoara in jurul Jocurilor Foamei, instituite de 74 de ani, in urma unei miscari de razvratire impotriva conducerii. Pe langa distrugerea celui de-al treisprezecelea district, trimiterea anuala a cate 2 tineri pe district ca tributi in aceste jocuri e menita sa aminteasca tuturor ce se intampla daca se opun puterii. Ba, intr-o maniera cruda si fatarnica, li se pretinde tuturor sa se bucure de acest prilej si sa “sarbatoreasca”. Sistemul le permite tributilor, alesi intre 12 si 18 ani, sa se ofere si voluntari – ceea ce eroina noastra Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) face ca sa isi salveze sora, al carei nume e ales de Effie Trinket (Elizabeth Banks) in loterie.

Baiatul care va reprezenta districtul 12 la jocuri este Peeta Mellark (Josh Hutcherson) baiatul brutarului. Cei doi se stiu de la scoala, dar Katniss e mai apropiata de un altul, Gale (Liam Hemsworth) alaturi de care mai vaneaza. Deja stim cine ne sunt “favoritii” in joc, mai ales ca antrenorul pe care il au repartizat e cam pasionat de licori si nu neaparat de tributi: Haymitch, un Woody Harrelson care imi aminteste fizic rolul facut in A Scanner Darkly. Combinatie intre show reality si jocurile romane cu gladiatori, ce se intampla in Arena va avea darul sa ii schimbe intr-adevar pe toti.

I’m more than just a piece in their games.

Inainte de The Hunger Games, nici nu visam ca voi descrie vreodata ceva care implica vanatoare umana si morti pe capete, ca fiind “entertaining”. Ei bine, acum de-abia astept sa citesc cartile si sa apara si celelalte ecranizari. Foarte bine jucat, filmul mi-a provocat conexiuni cu multe alte opere, nu doar cinematografice (Imparatul mustelor, de exemplu). Battle Royale a fost insa primul pe lista, fiind multi cei care au acuzat-o pe Suzanne Collins de plagiat dupa romanul publicat in 1999 de japonezul Koushun Takami. Dar, dupa cum s-a stabilit si cu cele doua carti, lasati-ma sa va linistesc si cu filmele – nu prea au legatura. Battle Royale e foarte grafic, sangeros, cu obisnuitele mici salturi de la logica (nu pot sa zic altfel). Productie de succes care a generat si o serie manga, si un cult foarte intens in Marea Britanie, BR e citat in 2009 de Tarantino ca filmul lui preferat de cand s-a apucat de regie. Merita vazut, dar cu propriul loc, nu ca omolog japonez al lui The Hunger Games (sau viceversa).

M-as apuca sa laud productia hollywood-iana, dar as avea multe de spus, si cum concizia ma eludeaza deseori, o sa incerc o enumerare de cele mai tari puncte si un punct slab (da, exista si din-astea, nu degeaba scriu recenzia):

+ decoruri si costume fantastice, cu o atmosfera bogata, decadenta, dar straina si rece, pe de o parte, pe de alta saraca, simpla, aproape de natura si de… noi;

+ actori peste medie si, din partea mea, un film care apartine lui Jennifer Lawrence – o prezenta foarte solida pe ecran;

+ imaginile care implica batai, violenta sau sange, sunt cateodata mult prea neclare, si instabile. Inteleg perfect dorinta de a transmite cat mai aproape simtirea lui Katniss (romanul e scris la persoana I), cat si trasul pentru incadrat intr-o audienta cat mai generala, dar unele scene chiar sunt… macelarite (pun intended).

Despre actori si regie ce se poate spune?

Pentru ca de obicei un critic trebuie sa aiba mai multe argumente pentru a elogia fara sa se repete, ma rezum sa zic: sunt fan Jennifer Lawrence si promit sa ma pun la punct cu toate filmele in care a mai aparut (Winters Bone e primul pe lista). Bijuterii de roluri fac si Josh Hutcherson, ca tribut ce isi joaca fara incetare toate cartile supravietuirii, si Stanley Tucci, ca prezentator principal al jocurilor si al chat show-urilor in care se discuta cu Tributii.

 Gary Ross nu e la primul lui film regizat, HG fiind al treilea dupa Seabiscuit si Pleasantville. De altfel, Gary si-a pus numele mai degraba pe mai multe scenarii, chiar daca dorinta lui era sa regizeze. Oricum, sigur fanii trilogiei vor astepta de la el cel putin continuarea, pentru ca, fiind la randul lui iubitor al acestor carti, pasiunea in a face ecranizarea ei se cunoaste. Intr-un interviu declara ca intentia lui a fost sa “puna in scena efectiv Jocurile in arena, nu sa faca un film cu ele”. Si un regizor care isi accepta gemenii de 16 ani sa lucreze in echipa cu el, si alege o echipa in care machiorul a fost propus pentru 9 Oscaruri si a castigat 3, sau oamenii de la montaj au mai lucrat la Babel si Biutiful, are mai mult decat aprobarea mea (ziceti-mi voi echivalent la 2 thumbs up).

Castiga si puncte pentru ca ii da si o a doua sansa lui Wes Bentley, care dupa American Beauty a dus vreo zece ani de dependenta si nu prea a fost luat in serios ca actor. A, si am zis ca Gary a lucrat cot la cot cu Suzanne Collins? Autoarea romanului? Initial a vrut doar sa o consulte, si pana la urma au rezultat niste idei atat de bune si continue, incat au oficializat “legatura” si e trecuta in credite la scenariu. Plus ca mi se pare important ca au consultat-o ca sa se asigure ca fanii nu vor sari in sus la omiterea anumitor scene sau personaje definitorii, sau ca cele nou introduse in film sunt intru totul in spiritul cartii.

Ce spun criticii despre The Hunger Games?

Avand in vedere ca inca de anul trecut tot citeam articole despre filmul asta, si astazi are premiera, ma astept sa fie valva destul de mare. Cei de la rottentomatoes.com sunt cei mai apreciativi, The Hunger Games fiind 87% proaspat si placut de 95% din cei 32,452 de utilizatori care l-au cotat. Cu un rating de 7.3/10 si doar 25 de rosii stricate din 187 aruncate, eu zic ca nu iese prea sifonat. In schimb, pe metacritic.com, The Hunger Games are o nota de 7.6 din 32 de recenzii si un scor de 68 din 100 ca rezultat a 43 de critici, din care una singura negativa si 7 amestecate… sau neutre – desi am citit unele dintre cele mai caustice cuvinte in una din ele. Si anume Andrew OHehir, salon.com e complet nemultumit de absenta legaturilor cu prezentul sau macar explicarea ajungerii in acel viitor post-apocaliptic, si, pe langa cuvintele elogioase adresate lui Jennifer Lawrence, il numeste scurt “paine si circ – dar fara pic de paine, si pretinzandu-se a fi anti-circ”. Si ii prognosticheaza un succes fulminant la incasari, dar nu o viata chiar atat de lunga pe cat s-au dovedit a avea alte francize ca Twilight sau Harry Potter.

Pe de alta parte, Joe Morgenstern (Wall Street Journal) ii reproseaza filmului ca se taraste ca melcul si nu dezvolta suficient de mult alti tributi, de exemplu, sau enunta lipsa de originalitate a ideilor din spatele cartii. “Acest film despre copii manipulati – literalmente pana la moarte – isi manipuleaza audienta stangace, si triseaza fara rusine.” Chiar sunt curioasa cat de raspandite sunt acest tip de pareri si daca intr-adevar franciza va “fasai” dupa prima carte. Voi veghea!

Verdictul KoolHunt.ro

Un must-see absolut. Jennifer Lawrence e un fel de Artemis moderna, varata mai insistent in film decat in carte intr-un triunghi amoros care cam Twilight-seamana. Dar societatea centrata pe media, cu turbulente care se anunta destul de clar, violenta zilnica si nedreptatea primite la pachet, ating niste teme in trecutul recent care nu pot fi ignorate. “Happy Hunger Games everyone!

13 comentarii »

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*