Anul acesta, trend-ul prapastiei din ce in ce mai adanci dintre mega-productii halucinante ca realizare tehnica, dar golase pe dinauntru, si filme mai restranse bugetar, dar asa-zis “serioase”, impinse in fata de poveste si talentul carmaciului, pare ca se va mentine. Iar pronosticul vehiculat prin presa de specialitate il prevede concretizat intr-un castig impartit pe din doua in seara de duminica.

Se stie, Oscarurile cu greutate sunt doua, mari si avantate: Cel Mai Bun Regizor si Cel Mai Bun Film, iar toate semnele indica si in acest an ca niciun film nu este destul de cuprinzator (dublu victorios, si tehnic, si narativ) incat sa ia acasa ambele statuete. Daca ne indreptam atentia asupra nominalizatilor la premiul pentru regie, vom putea trage cateva concluzii apropo de starea aceasta bipolara a cinema-ului de mileniu 3.

1. Alfonso Cuarón pentru Gravity – regizorul a reusit intr-adevar sa ridice produsul de tip Hollywood, adica filmul bombastic, orbitor si incapsulabil doar de salile IMAX, la nivel de arta. Toti cei implicati in acest proiect de mare anvergura stilistica se declarau, in interviu dupa interviu, bucurosi ca au luat parte la scrierea unei noi pagini in istoria cinema-ului mondial – de ce? pentru ca Alfonso i-a ghidat printr-o bogatie nemaivazuta de inovatii tehnologice (a se citi: roboti si alte lighioane) pentru a dubla, chiar surclasa, tensiunea clocotitoare a premizei. Care premiza, luata la bani marunti, e de fapt veche de cand lumea (om versus mediu ostil), doar ca explodata la nivel extra-lumesc (om versus spatiu ostil). Pana acum, la final de sezon pavat cu gale, Cuarón a maturat deja mai toate premiile la aceasta categorie, inclusiv prestigiosul Directors Guild, care mai mereu a fost luat drept etalon si indicator pentru Oscarul omolog.

2. David O. Russell pentru American Hustle – mult indragit de baby-boomer-i, box office, si nu in ultimul rand, o felie consistenta din placinta critica globala, filmul lui Russell a inscris nominalizari pe mai toate panourile Oscarului. Cu noua “It” producatoare din Hollywood, Megan Ellison, in coltul lui, multe dintre ele, inclusiv cea a lui Russell, au mai mult vant in pupa – e prima femeie din toata istoria Oscarurilor, cu doi cai in cursa pentru Cel Mai Bun Film (acesta si Her), iar membrii AMPAS ar putea sa o vrea recompensata pentru asa o realizare, insa printr-un premiu aici, mai degraba decat in pe ultima suta a Filmului Anului, unde statueta e mai ravnita si cursa, mai incinsa. In plus, sa nu uitam ca Academia si-a tot aratat predispozitia pentru dramedii, acele hibride care imblanzesc inimi (de votanti si nu numai) – s-ar putea, deci, ca acesta sa fie anul de glorie al regizorului, dupa ce a pierdut in 2013 la mustata in fata lui Ang Lee, oscarizat atunci pentru Life of Pi.

3. Alexander Payne pentru Nebraska – nu multi critici cred intr-o posibila victorie a lui Payne la aceasta categorie, citand obiceiul Academiei de a-l promova de la lista scurta la podium doar pentru scenariu (atat pentru Sideways si The Descendants, el fiind totusi nominalizat si pentru regie). In plus, carmaciul cu sensibilitati introvert-indie s-a bucurat de laurii industriei cam prea recent, ceea ce dicteaza, zic gurile rele, o perioada de racire… Nebraska fiind si singurul film alb-negru din crema cremelor propusa pentru premiul principal al serii, si, totodata, cel mai discret ca avengura si scop al povestii, cucerirea Regiei ar marca o afinitate pentru puterea low-key-ului de care Oscarul (portavocea Hollywood-ului, pana la urma) nu a dat decat rareori dovada – mai ales intr-un an ca acesta, saturat din punct de vedere calitativ.

4. Steve McQueen pentru 12 Years a Slave – pentru prima oara in istoria premiilor Producers Guild, 12 Years a Slave castiga ex-aequo cu Gravity premiul Darryl F. Zanuck, oferit de regula celei mai spectaculoase productii a anului. De data asta, onoarea impartita inseamna ca PGA-ul, mereu vazut ca instrument de-ncredere pentru expertii-auguri ai marelui Oscar, ne lasa la greu, cu predictiile in doua luntri. Mai inseamna, insa, ca un film relativ clasic ar putea da peste cap sansele copilului-minune de-a inhata statueta cea mai ravnita a serii, ceea ce, daca dam ceasul inapoi cu un an, cand castiga Ang Lee pentru Regie, dar Argo era numit Filmul Anului, nu e greu de imaginat. Carmaciul McQueen, aflat la prima nominalizare de acest gen, ar trebui oricum recunoscut, la oricare (unul) din aceste doua capitole, si nu pentru ca ar fi primul regizor de culoare care sa detina un Oscar, ci pentru ca filmul o merita. A fost descris ca “esential”, “curajos”, “sfasietor”, iar asa un sir nesfarsit de laude ii va intari statutul de “clasic instant”, de voce raspicata a epocii noastre.

5. Martin Scorsese pentru The Wolf of Wall Street – deja ne-am obisnuit ca orice colaborare intre Marty si Leo DiCaprio sa fie incununata de succese pe toate planurile. Odata dovedit box-office-ul (Lupul este cel mai profitabil film din toata filmografia lui Scorsese), mai raman de fermecat votantii celor mai prestigioase premii ale industriei de film – ceea ce nu e usor pentru o comedie ireverentioasa despre misculatiile dezgustatoare ale Wall Street-ului si luxul aferent brokerilor pe care toata America ii infiereaza post-criza. Totusi, nu toate filmele care stau un picioare ca tehnica si poveste trebuie sa fie si digerabile (ba chiar opusul se aplica in majoritatea cazurilor), deci sa nu il eliminam inca din bursa Oscarurilor . Ar fi doar al doilea Oscar din cariera pentru mai-mereu-ignoratul Marty, dupa cel primit acum sapte ani pentru The Departed, iar ca un underdog clar sa numit castigator dintre atatia pretendenti, fiecare cu mare capital de talent si injectie de popularitate, ar fi o victorie insemnata – ca sa nu mai vorbesc de adrenalina de pe scena, ar egala-o pe cea din film!