[Titlu in limba romana: Astérix si Obélix: In slujba Majestatii Sale]

CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 6/10

– actori: 7/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 5.7/10

Cel de-al cincilea film al seriei “Astérix si Obélix”, in regia lui Laurent Tirard doreste a fi o comedie pentru toata familia, mergand pe firul umoristic al benzilor desenate care au stat la baza scenariului, facand un salt in istorie, pe timpul cand insulele britanice erau amenintate de invazia romana.

Pentru ca sunt tatal tau!… 

De cate ori nu am auzit acest citat notoriu, repetat pana la redundanta, dar, oare, mai era nevoie de el si in Asterix and Obelix: God Save Britannia?! Unul din minusurile acestui film este dat de faptul ca este plin, pana la refuz, de referinte pop, istorice si cinematografice, pe post de artificii umoristice  care sunt, insa, plasate fortat, ca si cum regizorul iti dicteaza: “Acum trebuie sa razi!”, astfel incat isi pierd calitatea si nu-si mai ating tinta.

Intr-o epoca intunecata din istoria antica, atunci cand autonomia teritoriala a galilor si britonilor era amenintata de invazia Imperiului Roman, se remarca doi eroi aparent banali (si asta o spunem cu un grad ridicat de bunavointa), Astérix (Edouard Baer) si Obélix (Gérard Depardieu), care sunt chemati “la arme” de insasi regina britonilor (o Elisabeta a II-a portretizata elegant de Catherine Deneuve). In mainile lor se afla soarta Majestatii Sale si a tuturor supusilor ei, luati prin surprindere de un atac miselesc, cu bolovani catapultati de centurionii romani dirijati de insusi Iulius Cezar.

Fiind cunoscut faptul ca teritoriul de bastina a celor doi facuse fata de-a lungul timpului, tuturor atacurilor romane, datorita unei misterioase potiuni care confera consumatorilor puteri fizice iesite din comun, Majestarea Sa isi calca pe inima si face coalitie cu vecinii ei mai de periferie, galii. Il trimite pe Jolitorax (Guillaume Gallienne), cu tot cu kilt si maniere fine, sa aduca in regat un butoi cu acea potiune. Zis si facut, insa la intoarcere, toate planurile se dau peste cap: butoiul se pierde, prietenia dintre Astérix si Obélix este pe cale sa se destrame, la fel si logodna lui Jolitorax cu frumoasa demoazela de vita nobila, Ophélia, iar Iulius Cezar recurge la psihanaliza pentru a scapa de angoasele si frustrarile care-l chinuiesc, dar cel mai inedit moment este acela in care Obélix se indragosteste de o zbira snoaba, rigida, cu sentimente reprimate din high society-ul englezesc (sau britorn, ca nu mai stii sigur, nici in ce tara, nici in ce epoca te afli), jucata fermecator de Valérie Lemercier.

Cum finalul este previzibil, acestia, ajutati de cate un personaj-cheie aparut in momente de criza – reminiscente arhetipale ale Calatoriei eroului, ajutat, exact cand are mai mare nevoie, de cate un geniu trimis de providenta – nu doar ca ii salveaza pe britoni, dar le si inspira obiceiul de a bea ceai (pana atunci, acestia consumau apa fierbinte simpla).

Acest loc are o energie deosebita!

Filmul se vrea o comedie de familie, insa nenumaratele trimiteri culturale obliga spectatorul la un oarecare grad de cultura pentru a fi capabil sa priceapa gluma. Insa trimiterile culturale sunt, mai degraba, o manifestare a pretinselor complexe de inferioritate cauzate de esecurile militare contemporane ale francezilor – sursa inepuizabila de bancuri pentru alte popoare – mascate de binecunoscutul nationalism si vanitatea pitoreasca a poporului cu sange galic cum ar spune, probabil englezii, daca ar simti nevoia sa dea o replica acestui film!

In realitate, trimiterile culturale sus-mentionate sunt, de fapt, o salata de poante stereotipice in care se amesteca decorul unui Piccadilly Circus din zilele noastre, unde lumea poarta carouri si in care canta o formatie stradala ce aduce dubios de mult cu The Beatles (sau The Animals, The Troggs, Manfred Mann, ori The Rolling Stones in faza incipienta?!), cu situatii beligerante in care legiunile lui Cezar iau forma unui TR-3B ASTRA (sau, poate e doar o coincidenta?!), unde ni se reaminteste despre calmul englezesc, problemele de igiena ale francezilor, se pare, inradacinate din timpuri imemoriale (un fel de mea culpa a autorilor francezi,  ca sa nu bata la ochi prea mult), ori problemele contemporane vis-à-vis de imigratia ilegala si invazia unor elemente nedorite in cardul acestor doua societati civilizate – probleme portretizate de indianul ubicuu – pastisa etnica a Cantaretului de jazz – a carui prezenta nu prea este justificata, ci, mai degraba, trasa de par si o dovada a inca unei glume cu substrat rasist.

(Sub o nota umoristica, nu ma pot abtine sa nu ma intreb de ce, nici macar acum, pentru ca era o ocazie atat de buna sa se mai faca putina bascalie si de locuitorii Romaniei – tara cu traditii francofone – nu a fost mentionat, macar in treacat, ca romanii s-au batut si cu dacii, nu doar cu galii et ejusdem farinae, fapt consemnat de un alt Imperator, si anume Traian, intr-o lucrare ce pastreaza traditia arhivistica a lui Cezar, “De bello dacico”?!)

Singurele tuse de umor reusit sunt secventele in care parodiaza vestita scena a intalnirii spionilor rivali din Inglourious Basterds, sau scena de lupta cu normanzii, caricaturizand o alta scena de lupta din 300.

Despre actori si regie ce se poate spune? 

Primul amanunt care sare in ochi, si nu neaparat intr-un mod pozitiv, este schimbarea actorului care-l joaca pe Astérix, Edouard Baer, care pare cel putin nepotrivit in acest rol, atat ca aspect, cat si ca mod de interpretare al personajului. Pare, mai degraba, ca firavul Astérix a tras la fiare, probabil ca sa justifice puterea miraculoasa a potiunii consumate, si ca a intinerit putin, iar atitudinea si felul sau de a fi au imprumutat ceva din stilul macho, renuntand la aerul inocent-pitoresc, usor stangaci, a acelui Astérix pe care il stiam noi.

Gérard Depardieu, in schimb, nu-l tradeaza pe Obelix. Doar el ce mai pastreaza esentialul si aerul personajului din benzile desenate.

Catherine Deneuve aduce o nota distinsa filmului, prin prezenta ei suava si nobila, dar categorica, in acelasi timp, in rolul Cordeliei, regina Angliei, iar accentul à la Buckingham Palace, cu care frazeaza in franceza materna, o recomanda ca fiind “de acolo”.

Din pacate nevroticul si anxiosul Iulius Cezar nu prea straluceste, fiind jucat prea abrupt de Fabrice Luchini, care-i da o nota mai degraba de Hannibal Lecter, oricum, aflandu-se in alt registru.

Totusi, cuplul Valérie Lemercier – Charlotte Lebon, respectiv Miss Macintosh – Ophélia sunt revelatia seriei prin potrivirea personajelor lor in peisaj si prin maniera de joc.

Per total, insa, regizorul Laurent Tirard face apel la situatii si efecte folosite in cinematografie pe vremea copilariei noastre, dand senzatia ca actorii se afla in vacanta intr-un parc tematic, mai degraba, nicidecum la slujba, jucand intr-un film in 2012. Desigur, totul este oferit in ambalajul 3D, care-i confera o nota de pretiozitate, dar cam atat. 

Ce spun criticii despre Astérix et Obélix: Au Service de Sa Majesté?

Cele cateva opinii de pe Rotten Tomatoes sustin aproape de comun acord ca Astérix et Obélix: Au Service de Sa Majesté, desi pastreaza atmosfera de desen animat adus la viata, nu se ridica la standardul desenelor originale. Chiar daca este amuzant, cu ironii nu neaparat fine, dar istete, are prea multe fire narative, distragand atentia de la tema de baza, iar unele elemente (personaje, sau situatii) sunt puse in context fara prea mare legatura cu subiectul, doar de dragul casting-ului, sau a ironiei. 

Verdictul KoolHunt.ro

Daca va place comedia bufa, atunci Astérix si Obélix: God Save Britannia poate sa fie alegerea perfecta. Abunda in gaguri si (auto)ironie politica, iar efectul 3D te apropie cu success de pseudo-realitatea desenelor animate (nu-i asa ca v-ati dorit dintotdeauna sa patrundeti intr-un desen animat si sa fiti mai aproape de eroii preferati?!) Puteti sa mergeti si cu membrii mai tineri ai familiei, cu obligatia sa le explicati situatiile pe baza carora s-au construit momentele din film. Iar daca doriti ceva mai consistent, exista, din fericire, o paleta foarte mare de oferte.