KoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 9.5/10

– regie: 8.5/10

– actori: 9/10

– scenariu: 7.5/10

– montaj: 9/10

Nota IMDb: 7.4/10

Tu de cate ori te uiti la porno… pe zi?! Nu te alarma, noua dramedie Don Jon nu-si propune sa alieneze publicul cu intrebari asa directe sau presupuneri impertinente, insa sunt sanse mari – mai mari decat la comedii in general – sa tragi si paralele, si concluzii singur. Filmul care a debutat la Sundance este acel rarisim exemplu de produs de arta care se adreseaza publicului pe mai multe nivele, captivand din orice unghi.

Pana la 32 de ani, Joseph Gordon-Levitt a dovedit in repetate randuri ca poate sa-si puna mintea la cele mai diverse scenarii si sa intre in pielea unor personaje deloc derizorii, indiferent de pozitia din fisa tehnica – nu in ultimul rand printre ele, propria persona de star Hollywood-ian cu acte-n regula si un sfert de secol la activ, fara aere eferente. Are un sarm old-school, o gama larga de talente si o inteligenta brici care se preteaza la orice i se ridica la fileu – si la standardele de calitate. Nici un rol anume nu l-a saltat in campul vizual al spectatorilor de film mai presus ca altul, alegerile facute de artistul “renascentist” adunandu-se pe hartie intr-un CV fara pata – pentru cineva cu un lipici la succes aproape diavolesc, nu e de mirare ca debutul sau regizoral, Don Jon, la care JGL semneaza si scenariul, nu dezamageste nici pret de-un cadru.

“Twos and threes are some open-minded girls!”

Fara a rupe norma, Don Jon traseaza o comedie romantica in afara conturului de genre – si cu siguranta mai usor de “vandut” masculilor care nu s-ar lasa tarati la un rom-com nici daca le-ar depinde viata de asta. Povestea unui dependent de filme porno, la care JGL a cooptat si comunitatea de pe hitRECord (platforma colaborativa/companie de productie initiata de el pentru conectarea artistilor din toate colturile lumii), este spusa cu o doza suportabila de sinceritate si realism – ambele diluate cu indeajuns de multa comedie cat sa nu indeparteze spectatorii veniti la divertisment lite. Nu ca filmul ar fi cuminte sau conservator in vreun fel, dar, ca si carmaciul lui, de fapt, Don Jon este un dulce cu substraturi, de toate pentru toate gusturile, chiar si pentru amatorii de comedie clasica.

Don Jon este porecla protagnoistului nostru (jucat de JGL), un american de etnie italiana a carui burlacime e ancorata intr-o rutina deloc gri, ba chiar dimpotriva, condimentata cu o “bucatica” buna aproape noapte de noapte… pana cand o tipesa de nota zece ii reconfigureaza toata paleta de culori. Cu un nume de familie care trimite, poate, la unul din artistii hitRECord si colaborator al lui JGL, David Sugarman, focoasa Barbara Sugarman (jucata de Scarlett Johansson, perfect convingatoare in rolul de pipita cu sonoritati nazale) isi incolaceste latul in jurul lui Jon cu promisiunea altor incolaceli… sexul insa se lasa asteptat pana conditiile ei sunt implinite. Odata bifate toate, ca dintr-un manual “Cum sa-ti transformi flacaul in pres bun de-nsuratoare”, Jon intra in vrie pe un fagas prestabilit, prin mecanismele traditiei, iar scaparea vine dintr-o directie total neasteptata…

Despre actori si regie ce se poate spune?

Adictia de filme porno, dictata de ani si ani de satisfactie garantata marca Pornhub.com, se afla in centrul rutinei lui Jon – filmul chiar se numea initial Don Jon’s Addiction – alaturi de alte obsesii consumeriste si/sau apucaturi repetitive care, in lipsa voiceover-ului descriptiv si deseori revelator, l-ar aplatiza intr-o bi-dimensionalitate iritanta. Insa, montajele dese care imprima comediei un ritm progresiv si ii dau lui Jon portavocea necesara agatarii publicului, servesc si ca ilustratie pentru schimbarile prin care trece, pe o traiectorie bildguns-cinematica – de la freza cu gel la cea au naturel, de la superficialitatea de tanar crai angrenat in vanatoarea de puicute, la maturitatea barbatului din ce in ce mai constient de niste realitati exterioare si niste resorturi interioare.

Apeland la un fel de “refren” care asediaza publicul cu imagini sexy (nu-i de mirare ca filmul nu e recomandat minorilor… sau minorelor care viseaza inca la vampiri asa galanti ca par asexuati), Gordon-Levitt pune societatea cu totul sub o lupa sitcom-ica. Nu e nici acerba, nici subtila, dar ne gaseste pe toti amortiti in comportamente-tipar si influentati de ecrane de-personalizante. Scenele (rare) de angajament emotional sunt scoase in relief prin miscari de camera care contrasteaza cu restul, prin modificarea cadentei generale – dar, chiar si in slow motion, Barbara e tot butaforie, sau, cum spune si Jon, “cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata”.

Cand Julianne Moore intra in scena, in rolul unei cursante usor instabile, dar prietenoase, care ii sugereaza sa se auto-satisfaca fara ajutorul clipurilor, Jon este absolut socat de asa o propunere insolita. De la calculatorul propriu, folosit cu regularitate elvetiana, la televizorul din sufrageria parintilor deschis in permamenta pe vreun meci, fluxul imaginilor e constant si acaparator – in cazul surorii lui Jon (jucata cu total abandon de o aproape catatonica Brie Larson), ecranul telefonului anuleaza orice impuls spre interactiune cu restul familiei.

Gratie constructiei de personaj absent, Brie este si autoarea unui moment de big reveal care se alatura altor cateva la fel de bine punctate pe parcursul filmului. Gordon-Levitt, care a copilarit pe platourile sitcom-ului american, isi dozeaza cu exactitate comicul in Don Jon, iar actorii sunt alesi pe spranceana pentru mentinerea acestui ritm aparte – unii, ca Brie si Tony Danza, in rolul tataului lui Jon, chiar descind direct din seriale de comedie. De la accentele perfect intonate pentru a ne cufunda in peisajul New Jersey-an, pana la muschii lucrati de Jon Senior si Junior ca o predare de stafeta genetica, actorii se achita de niste personaje-tip fara sa cada in stereotip, afisand totodata o libertate, in miscari si dialog, care insufleteste de regula filmele independente. Julianne Moore e neinfricata, iar faptul ca JGL tine pasul cu o actrita de calibrul ei, pe plan dramatic, si cu un monstru sacru ca Danza, pe plan comic, il recomanda ca pe-un nou Woody Allen – unul mai putin ingradit de propriile manierisme.

Ce spun criticii despre Don Jon?

Dupa lansarea mondiala de la Sundance, criticii s-au grabit sa-si trambiteze laudele la adresa regizorului pe mai toate canalele – acum, in ziua premierei sale in Romania, Don Jon este notat cu 82% fresh in agregatorul Rotten Tomatoes, majoritatea parerilor considerandu-l un debut bine legat, amuzant si fara carente la mai toate capitolele. Desi sunt si voci care acuza scenariul de o directie previzibila, mai multe altele sunt in asentimentul nostru, iar daca Don Jon atinge un punctaj de doar 66% pe Metacritic, motivul este o mai proasta indexare a recenziilor (doar 40, fata de 141 pe RT)..

Verdictul KoolHunt.ro

Don Jon se inscrie intr-un trend pe val acum, al filmelor despre dependenti care aleg sexul pe post de drog, insa vireaza pe teren virgin si ofertant prin focusarea pe filme porno, o ocupatie la indemana oricui, deci, pentru cineastul atent la pulsul societatii, o mina de aur. Daca reusesti sa nu te adancesti in scaun (sub imperiul unei pudori probabil false) cand Jon isi expune teoriile vizavi de sex, vei descoperi ca acest Ghid al burlacului modern se aplica majoritatii. Barbatii din sala se vor foi poate, ca adepti ai acelorlasi principii, femeile nu vor castiga un insight, cat, mai degraba, isi vor vedea re-confirmate concluziile la care oricum au ajuns empiric – dar, indiferent de valoarea filmului ca studiu de caz, este un prim efort de succes pe toate planurile, care promite altele, speram si mai “indecente”, din partea lui Joseph Gordon-Levitt.