Home » Acum la cinema, Filme

Epic – Regatul Secret, o minunatie epic-animata

6 December 2013 scris de Niciun comentariu

epic-regatul-secret-animatie1[Titlu in limba romana: Regatul Secret]

KoolRank: 8/10

atmosfera & entertainment: 8/10

regie: 7/10

actori: 9/10

scenariu: 8/10

montaj: 9/10

Nota IMDb: 6.6/10

Regie: Chris Wedge An: 2013
Actori: Amanda Seyfried, Colin Farrell Genul: desene animate

O parte din mine nu cred ca se va maturiza vreodata, ceea ce este discutabil insa e ce procent reprezinta asta din intreg. De parca as putea vreodata sa cuantific… Iar Epic – Regatul Secret imi atrasese deja atentia din trailerele difuzate inainte de film, asa ca nu e de mirare ca am topait entuziasmata de posibilitatea sa il vad. Animatie, 3D, Epic – eram convinsa.

epic-regatul-secret-animatie2Larry: That’s not a house, it’s termites holding hands.

Mary Katherine (sau M.K., asa cum cere sa i se spuna) se intoarce la casa tatalui sau, Profesorul Bomba, dupa ce mama sa moare. Parintii ei se despartisera din cauza pasiunii fara seaman pe care acesta o dovedea pentru niste micro-civilizatii care traiau prin ierburi si frunzis, de dragul carora isi montase o intreaga retea de supraveghere in padurea de langa casa si colectiona in panouri ca de insectar obiecte pe care acestia le pierdeau. Clar ca buna ziua si dictat de stereotipuri, tatal lui M.K. e savantul (crezut) nebun, de care isi bat joc cei care nu ii inteleg munca si pana si “obiectele” de studiu. Adolescenta are aceeasi parere initial, dar nimereste in mijlocul unor tumultoase evenimente ce vor hotari viata padurii si a tuturor care sunt influentati de ea deopotriva, inclusiv oamenii – chiar daca eroiii sunt regina padurii si garzile imperiale care o protejeaza. Deodata se dovedeste ca avem o cu totul altfel de lume la nivelul melcilor, gandacilor si a soriceilor care se dovedesc mari cat elefantii si nicidecum asa de draguti cum ii percepem din alte animatii. Binele, aici verdeata, florile, rodul, se va lupta ca intotdeauna cu raul, mucegaiul, sobolanii, gandacii, liliecii… cine va invinge? Si ce rol vor juca oamenii, “tropaitorii” (stompers) care calca ca niste bezmetici peste tot si vorbesc ca si cum un disc ar fi pus pe turatie inferioara?

epic-regatul-secret-animatie3Queen Tara: You’re here for a reason. Sometimes the connections aren’t clear, but they’re always there.

Insectele, lumea pe care o vad si in care traiesc ele, alaturi de alte vietati comparabile ca marime a inceput sa ma fascineze inca de cand am descoperit ca “I can do science, me” cu ajutorul lor ca material didactic pentru microscop. A mai fost nevoie si de o carte ce prezenta extremele aventuri intr-un musuroi de furnici ale unui om micsorat accidental ca sa mi se solidifice interesul pentru ele. Asa ca Epic a fost din start atragator pentru mine, plecand inarmat cu aceleasi premise ca si experientele mele din copilarie. Asta m-a facut sa vin la film, dar am ramas pana la final pentru ca M.K. si tanarul ei prieten Nod s-au descurcat de minune sa ma tina in sala. Si, avand in vedere ca publicul tinta sunt totusi copiii, cred ca este cel mai recent exemplu de animatie care nu e lipsita de consistenta, cu multa stralucire si imagini incantatoare, presarate cu exemple non-conformiste despre ce inseamna binele si raul. Ideea pierderii si a mortii ca transformare pentru ca viata sa continue e inserata aici “prin locurile esentiale” si desi nu e constant accentuata, isi face loc firesc in intriga si actiune si poate da startul unor conversatii extrem de interesante intre micii spectatori si parinti.

Avem si un cuplu comic dedicat, un melc si un limax, varul lui primar dar fara cochilie – cei care sunt pregatiti sa aiba grija de bobocul care va provoca renasterea padurii, ca in fiecare an, pentru ca, nu-i asa, trebuie sa existe intotdeauna un unic talc al povestii si un punct central de la care toate sunt generate iarasi si iarasi.

Nu doar datorita invatamintelor pe care mi se pare ca le ofera spectatorilor primordiali (natura, cohabitarea si echilibrul extrem de fragil al ecosistemelor din care facem parte, moartea ca parte din viata, si pot sa continui), Epic m-a castigat datorita plenitudinii pe care o ofera si imbinarilor spectaculoase de idei, imagini, executie si (nu in ultimul rand) talent.

epic-regatul-secret-animatie4Despre voci si regie ce se poate spune?

Vocile pe care le auzim in Regatul secret sunt fie recognoscibile de la o posta (IT Crowd – Chris O’Dowd, Pitbull, Beyonce) sau sunt pe cale sa devina asa. Aziz Anzari, cunoscut publicului larg din rolul din serialul TV Parks and Recreation, mi s-a infiltrat usor si in urechi datorita timbrului unic si a discursului extrem de amuzant (partial regizat, partial improvizatie). Alte “voci” care joaca sunt Josh Hutcherson, Amanda Seyfried, Colin Farrel, Christopher Waltz – si mi-as fi dorit sa fi stiut clar dinainte cine joaca ce rol, incat, cel putin pentru mine, personajele animate sunt imbogatite mai mult de ticuri sau grimase ale actorilor decat la rolurile “live” (sa zicem). La acestea din urma, actorul imbraca personajul si ii imprumuta intreaga fiinta, pe cand in primul caz, personajul isi insuseste doar vocea actorului si orice alta infuzie care ajuta la poveste este preluata cu grija de animatori si pastrata. Raportul personaj/actor se inverseaza si ajuta la cresterea gradului de realitate si apropiere dintre poveste si noi.

Chris Wedge a mai regizat Ice Age (2002), Robots (2005) si s-a implicat in multe alte proiecte de animatie cu legatura cu Ice Age. De altfel, vorbind de vocile actorilor, Chris e Scrat – veverita dintoasa care isi urmareste cu incapatanare si riscuri inimaginabile ghinda. De altfel se pare ca si proiectul Regatului secret a fost mai anevoios, studiourile Fox tinandu-l vreme indelungata “in asteptare”, la un moment dat existand si posibilitatea ca Pixar sa isi puna numele pe afis. Dar lucrurile s-au imbunatatit, Chris a mai lucrat la poveste, cartea lui William Joyce “The Leaf Men and the Brave Good Bugs” a fost doar un punct de pornire si… iata ca avem inca un film de animatie de referinta, si nu doar pentru copii.

epic-regatul-secret-animatie5Ce spun criticii despre Epic?

IMDb ii da 6.6, metascorul e de 52/100, iar spectatorii care si-au manifestat opinia despre Epic pe RottenTomatoes l-au placut in proportie de 68%, un procent mai ridicat decat cel din partea criticilor avizati – 64%. Pe MetaCritic, Epic s-a bucurat de un metascore de 52/100. Dupa asemenea calificative, cu siguranta ca Epic produce reactii amestecate, mai degraba spre partea negativa decat cealalta, mai ales ca avem de a face cu un film de animatie, pentru copii, care automat ar trebui sa aiba atuuri forte ca sa isi castige publicul: “Generic si usor de uitat – sunt doua cuvinte care imi vin imediat in minte ca sa descriu debutul lui Chris Wedge ca regizor unic de lung metraj de animatie. […] Cata vreme calitatile tehnice ale lui Epic sunt mult superioare, nivelul la care se transmite povestea nu e”.

James Berardinelli, reelviews.net. Iar criticii care ii acorda predominant note pozitive sunt si ei destul de retinuti: “Epic nu e tocmai destinat re-revizionarii asa cum sunt unele filme clasice de la Pixar, dar pentru o explozie satisfacatoare de culoare intr-o zi lenesa de vara, isi atinge scopul. B+” Stephan Lee, EntertainmentWeekly (ew.com).

Verdictul KoolHunt.ro

Daca frunzisul padurii v-a facut sa va intrebati ce altceva ar putea sa ascunda si imaginatia voastra de-abia asteapta sa creeze povesti cu razboinici nobili si printese aflate la ananghie, nu aveti decat de castigat din vizionarea Epic/Regatul Secret, o comedie delicioasa si proaspata, cu o poveste nu chiar noua, dar excelent ilustrata!

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*