CoolRank: 7/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 8/10

– actori: 7/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.4/10

ATENTIE! Acesta nu este un film despre atentatele din 11 septembrie asupra World Trade Center. Este un film, o parere subiectiva, o viziune artistica cu actori indrumati de un regizor dupa un scenariu care si-a propus sa spuna o poveste. Daca vreti o alta parere despre atentate, cautati in ghidul TV un documentar (desi e posibil ca majoritatea sa fie si mai fictive decat acest film). Daca v-ati saturat de orice legat de acele evenimente… e posibil sa nu gustati acest film, dar faceti-va un pic de curaj si intrati in sala de cinema pentru ca s-ar putea sa fiti placut surprinsi.

My dad said the way I saw the world was a gift, that I was different form everyone else.

Inspirat de best seller-ul cu acelasi nume scris in 2005 de Jonathan Safran Foer (Extrem de tare si incredibil de aproape) filmul prezinta povestea lui Oskar Schell (Thomas Horn), un copil de 9 ani din New York care vede lumea cu alti ochii. Parintii lui prefera sa-i spuna ca e special – of, of… America si ale ei principii morale – desi daca ar fi intrat pe mana medicilor i-ar fi spus ca are sindromul Asperger. Oskar si tatal lui, Thomas (Tom Hanks) vaneaza comori prin New York, iar prin acest joc Thomas isi ajuta fiul sa-si depaseasca fricile si fobiile. Aceste aventuri l-au facut pe Oskar sa dezvolte o relatie mult mai stransa cu tatal decat cu mama lui, Linda (Sandra Bullock). Intr-o zi… si anume pe 11 septembrie 2001, Thomas moare intr-unul din turnurile cazute in urma atentatelor, lasandu-l pe Oskar sa infrunte singur lumea dar si sa incerce sa se apropie  mai mult de mama lui.

Copilul descopera o cheie in dulap si, dorind sa pastreze cat mai vie amintirea tatalui sau, decide sa gaseasca proprietarul acelei chei. Dupa o serie de indicii si rationamente, Oskar limiteaza lista potentialilor proprietari la 417 persoane cu numele de familie Black si porneste in cautarea lor prin New York. In acesta aventura este ajutat de un batran mut (Max von Sydow) care sta in chirie la bunica lui Oskar. Cei doi cutreiera tot orasul pana cand Osakar realizeaza ca puzzle-ul este mult mai simplu si ca de fapt solutia a fost intotdeauna sub nasul lui.

What was it that Dad wanted me to find? What was the lesson Dad wanted me to learn?

Cum ziceam, fimul nu este despre atentate, desi evenimentele acelor zile sunt mereu prezente in fundal, ci este vorba despre un tata care, desi e mort, continua sa-si ajute copilul sa se maturizeze.

Cand suntem mici avem tot felul de frici si toane. Nu putem sa mancam mere cu coaja sau ne e frica sa dormim cu lumina stinsa. Oskar este la fel. Ii e frica sa treaca peste poduri, sau sa se dea in leagane, sa calatoreasca cu metroul sau sa mearga intr-un loc aglomerat (plus multe alte ciudatenii care sunt extrem de amuzant prezentate). Desi Oskar face o singura referire la modul lui ciudat de a fi si la faptul ca a consultat un medic pentru asta, filmul nu lamureste niciodata foarte clar daca baiatul are sau nu o problema comportamentala, sau e pur si simplu… un copil. Pentru Thomas este clar ca fiul lui va avea probleme de integrare in societate si aceasta misune in care il trimite este modalitatea prin care isi ajuta fiul sa isi depaseasca propriile frici, cu alte cuvinte sa se maturizeze.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorul Stephen Daldry a fost nominalizat la Oscar pentru primele sale trei filme (Billy Elliot, The Hours, The Reader) iar cu acest film nu este mai prejos. Insa acum a avut de infruntat o concurenta acerba si, la fel ca Fincher, nu s-a putut numara printre nominalizatii pentru Cea mai buna regie, desi a inhatat nominalizarea la Cel mai bun film. O categorie unde eu unul nu inteleg ce cauta Spielberg cu un film demn de Animal Planet sau History Chanel. Ce trebuie sa stiti este ca Daldry este la baza regizor de teatru si ca are un talent desavarsit in a face actorii sa stralucesca in filmele sale.

Desi capete de afis sunt Hanks si Bullock, adevaratul protagonist este Thomas Horn, pustiul din rolul principal care a fost desoperit la un concurs TV, si este la prima lui aparitie intr-un fim. Acest lucru este cu atat mai impresionat cu cat tot filmul se bazeaza pe el, iar personajul lui este prezent in aproape toate secventele. Printre nenumaratele personaje secundare interpretate cu mare sensibilitate de Viola Davis, Jeffrey Wright, John Goodman si multi altii, il gasim si pe Max von Sydow, celebru pentru rolurile din filmele lui Ingmar Bergman. Pentru interpretarea sa din Extremely Loud & Incredibly Close, von Sydow a primit o nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun actor intr-un rol secundar. Daca nimic din ce am scris nu va convinge sa mergeti sa vedeti filmul, credeti-ma ca von Sydow face toti banii.

Ce spun criticii despre Extremely Loud & Incredibly Close?

 Extremely Loud & Incredibly Close are 46 % RottenTomatoes.com, desi nota pe IMDb este mai mare.  Se pare ca spectatorii se lasa mai usor cuceriti de aventurile lui Oskar. Metacritic.com ofera un punctaj de 46/100 pentru Extremely Loud & Incredibly Close. urmand acelasi trend ca RottenTomatoes. In general, nemultumirile sunt din cauza ca atentatele nu sunt corect prezentate sau ca se profita de pe urma lor doar ca filmul sa stoarca lacrimi. Eu pot spune ca tocmai faptul ca in loc de atentate putea sa fie orice alta catastrofa face filmul suportabil. Oameni mor in fiecare zi si e trist, dar e timpul sa ne gandim cum sa prevenim acest lucru, nu sa ne victimizam. America, move on!

Verdictul KoolHunt.ro

Daca va place Stephen Daldry, atunci nu stati pe ganduri si mergeti sa vedeti acest film. Ca si in Billy Elliot, regizorul dezvaluie cu o mare sensibilitate lumea unui copil aparte, si la fel ca in The Hours, dozeaza perfect drama si tensiunea pe parcusul intregului film.

Daca v-ati saturat de copii isteti si destepti care vorbesc precum niste oameni mari atunci… nu mergeti sa vedeti filmul decat daca sunteti dispusi sa va lasati surprinsi. Hei, si eu am pornit cu aceeasi prejudecata, satul fiind de abundenta precocilor de prin seriale si filme, ba chiar si muzica; eram pregatit sa zic pas pentru ca pur si simplu nu ma incanta sa vad un film in care sunt prostit pe fata ca un copil de 9 ani zice ce zice, cand stim foarte bine ca un scenarist se da cu capul de pereti cateva luni bune pentru replicile alea spumoase. Dar… in cazul de fata, am fost placut impresionat, pustiul, desi le stie pe toate, nu e atat de enervant si nici atat de antipatic precum arata in poza de pe poster.