CoolRank: 9.5/10

– atmosfera & entertainment: 9.5 /10

– regie: 9.5/10

– actori: 10/10

– scenariu: 9.5/10

– montaj: 9.5/10

Nota IMDb: 7.6 /10

“What came first, the music or the misery?” Intotdeauna am crezut ca sansele sunt minime sa se intample sa nu iti placa filmul acesta. Nu zic sa-l iubesti si sa-l vezi de 10 ori, dar macar sa-l placi.

High Fidelity e o comedie cu o alura de romantism, jucata de niste personaje banale, critice, cinice si plictisitoare, dar care sunt extrem de amuzante exact prin banalitatea lor. Un amestec de film scris bine si muzica de foarte buna calitate.

Q: Hey, do you have soul? A: It depends!… There, next to the r’n’b!

Rob Gordon (John Cusack) nu e un personaj principal tipic pentru o comedie americana. Rob este proprietarul unui magazin de muzica, Championship Vinyl pe numele lui, descris in film drept “located in a neighborhood that attracts the bare minimum of window shoppers” (plasat intr-un cartier care atrage un minimum necesar de potentiali clienti). Rob abia isi duce existenta de la o zi la alta, dar are noroc de o iubita, de profesie avocat, realizata, care il ajuta sa fie in continuare boem si visator. Asta pana in punctul in care ea se hotaraste sa iasa din peisaj.

Despartirea de Laura (Iben Hjejle) duce la o retrospectiva prin care Rob vrea sa determine ce a facut relatia sa esueze si de ce toate relatiile lui ajung in punctul acesta amar.

Intregul film este o poveste la persoana I, un top 5 al despartirilor prin care trecuse el pana atunci si confruntarea lui cu fantomele trecutului sau.

I’m tired of the fantasy, because it doesn’t really exist

La cate zeci de filme despre relatii am vazut, nici nu mai stiu la ce sa ma mai astept. Cert e ca povestile prafuite de “totul e roz si frumos” nu fac decat sa altereze imaginea cotidiana a romantismului. High Fidelity arata exact acest lucru, o relatie normala, fara duzini de trandafiri si bai cu spuma (etc.), aflata intr-un impas si trairile omului cu inima franta.

Procesul de retrospectie in ceea ce priveste relatiile esuate nu are loc doar in interiorul lui Rob. Mai mult, acesta incropeste un “Top 5 Breakups” si incepe sa contacteze fiecare fosta pentru o discutie ex post facto despre motivele care i-au dus acolo.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Filmul asta e o combinatie de lucruri foarte bune, dar foarte putin apreciate. Incepand cu regizorul Stephen Frears, un regizor foarte bun si creativ, dar care din pacate nu a reusit sa iasa in evidenta asa cum ar trebui. Frears mai are la activ filme precum The Queen sau Dirty Pretty Things.

Filmul ia contur si datorita notei personale pe care John Cusack o aduce fiecarui film in care joaca. Cusack reuseste sa combine un umor delicios cu replici inteligente date cu o nonsalanta deosebita. Stilul lui e inconfundabil si, desi rolurile pe care le interpreteaza in general se aseamana, fiecare are ceva in plus, ceva fresh.

In film mai avem placerea sa ne intalnim si cu Catherine Zeta-Jones in rolul unei “fantome” din trecutul lui Rob, Charlie Nicholson, un personaj snob si infumurat, dar si cu amuzantul Jack Black, in rolul lui Barry, unul dintre cei doi angajati de la Championship Vinyl. Bonus de la Jack Black avem chiar la sfarsitul filmului cand ne ofera un cover Marvin Gaye cel putin surprinzator!

Totusi, punctul pe care eu l-am considerat cel mai important in filmul acesta a fost reusita regizorului de a integra o pasiune destul de mare pentru muzica in poveste (mai ales prin magazinul lui Rob, Championship Vinyl).

Ce spun criticii despre High Fidelity?

Am mai spus-o si inainte, iar cautarea criticilor despre film mi-a intarit ideea: sansele sunt foarte mici sa dai gres cu filmul asta! High Fidelity a fost foarte bine primit pe rottentomatoes.com unde a atins un impresionant procent de 92% fresh; pe metacritic.com High Fidelity aduna 79/100, iar comentariile user-ilor cuprind cuvinte cheie precum “inteligent”, “amuzant” sau “finely crafted mix tape” (o caseta audio bine mesterita). Te-am convins, nu?

Verdictul KoolHunt.ro

“Some people never got over Vietnam or the night their band opened for Nirvana. I guess I never got over Charlie” … Nici eu nu cred ca ma voi lecui vreodata de High Fidelity!

Si daca scenariul sau povestea nu te-a prins si totusi poti aprecia o muzica de calitate, soundtrack-ul filmului o sa fie un deliciu pentru tine. Combinatia de  The Velvet Underground, The Beta Band, Bob Dylan, Barry White si putin Elvis Costello picteaza foarte bine background-ul intregii povesti, trecerea de la o stare la alta fiind una graduala si foarte relaxanta.