[Titlu in limba romana: Dansul dragostei 4: Revolutia]

CoolRank: 6.5/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 5/10

– actori: 6/10

– scenariu: 6/10

– montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.1/10

Vazusem acum ceva vreme trailerul de la Step Up Revolution si nu cred ca mi-a tresaltat vreun muschi care sa ma faca sa ma zbat sa merg sa vad filmul. Dar cand a aparut ocazia via KoolHunt.ro, si mai ales cand invitatia la avanpremiera era asezonata cu promisiunea unor “surprize” am decis sa vad care mai e ultimul produs al francizei, ca tot am consumat asa ceva in ultima vreme (vezi Bourne sau The Hunger Games). Si nu am regretat. Iar surprizele s-au dovedit a fi (what else) in spiritul filmului: dance-fighting si multe miscari spectaculoase, care, pe langa satisfacerea publicului, au avut si rolul sa ne stimuleze apetitul pentru o experienta amplificata.

Emily: You dance?

Sean: Don’t you know how this works? I hold a drink in my hand, you dance around me, make me look good…

Dans, dans, dans si iarasi dans. Si Miami. Plaja, nisip, caldura, distractie. Dar nu, ar fi nedrept sa descriu filmul asta cu repetitii si enumerari banale. Avem aici previzibila si discreta poveste de dragoste, intre Emily (Kathryn McCormick) si Sean (Ryan Guzman),  prietenii care se schimba si poate ca nu ajung sa reziste odata cu schimbarile majore care afecteaza vietile protagonistilor, afaceri imobiliare, flash-mob-uri, concursuri care premiaza primele zece milioane de vizualizari si o ditamai reclama in final de film (suntem obisnuiti cu niste “product placement” pe ici pe colo, dar ce se intampla in film merita un “ode-to-my-sponsor award“). Sunt prezente si conexiunile cu seriile anterioare, prin personajele care apar in cea mai mare parte in epica secventa finala. Da, am zis epica – dar pastram in minte scala Step Up.

The MOB is our way to shout. It’s like us saying listen up, we exist.

Nu ma pot numi un fan adevarat al filmelor centrate pe dans, dansatori, mai degraba ma marcheaza cele similare unei mici liste incropite acum aproape doi ani (pe care inca o sustin). Totusi nu sunt imuna la farmecul emanat de povestile motivationale si nici straina de clasicele momente de dans fierbinti sau muzicale.  Si chiar daca filmul pare un imens videoclip fara a avea o singura melodie atasata sau un solist pe care sa il promoveze, momentele care leaga “happening“-urile intentionand sa frizeze arta sunt suficient de bine incadrate in structura generala ca sa nu sesizam (totusi) inconsistenta filmului. Ce mi-a placut in mod deosebit si a facut filmul sa fie ancorat in realitatea actuala, imediata (dincolo de trimiterile la YouTube si sarcasticul “we have this thing called the internet now“) a fost referinta si construirea pe baza fenomenului de flash-mob – de altfel trupa, care putem sa spunem ca e un fel de personaj colectiv principal, se numeste “The Mob”.

Ca s-o spun pe-aia dreapta, filmul duce destul de putine idei (si nici pe departe noi) dar macar le transmite bine: “Enough with performance art — it’s time for protest art.” zice Emily. Desi asa ceva probabil doar in America sau in filmele lor se poate intampla, o mana de tineri vor sa schimbe lumea, sau cel putin cartierul in care traiesc si descopera ca dincolo de vizualizarile pe care le au, notorietatea le poate aduce putere si depinde doar de ei daca o folosesc in scopuri bune – desi nu e nicaieri o bunicuta care sa le zica la o ceasca de cacao aburinda “with great power comes great responsibility“, asa ca mai apar si ocazionalele vandalisme si gaze fumigene.

Per total, nu ma asteptam la prea mult de la film si cred ca asta a solidificat destul de mult cheia succesului – secventele de dans sunt suficient de spectaculoase cat sa compenseze povestea, care e cumva la limita de subtirime (ca sa nu zic de-a dreptul bulimica), dar se tine pe picioare. Si cred ca totusi avem o imagine destul de realista a felului in care poate sa arate viata celor care isi fac o cariera din pasiunea pentru dans. Aproape totul evolueaza in jurul acestuia. Si Step Up Revolution incearca sa aduca o noua dimensiune (autorii o numesc “revolutionara”), care pana la urma are rolul de a salva filmul din categoria mediocra si a-l pune un pic mai sus.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Ambii protagonisti sunt la primul rol cinematografic, de altfel Step Up Revolution constituie o expunere formidabila pentru amandoi si o rampa de lansare pe care vom vedea cum sau daca o vor exploata in asa fel incat sa mai auzim de ei. Sau daca “au cu ce”. Kathryn McCormick face parte din breasla dansatorilor, fiind cea mai inalt cotata participanta in sezonul sase al show-ului So You Think You Can Dance si finalista de pe locul 3, invitata apoi ca All-Star in sezonul sapte. Ea se pare ca a dat o proba de actorie, intrucat abilitatile de dansatoare dezvoltate inca de la varsta de 3 ani o recomandau puternic pentru rol. In schimb, Ryan Guzman, cu un an inainte de a se implica in una din cele mai mari francize “dansante” din lume aspira sa devina luptator MMA, dar se pare ca traseul ca model si potential star (sau starlet? Se poate si la masculin?) au fost mai ademenitoare. La el situatia a fost simetric complementara, proba de dans constituind o mai mare incercare pentru el (fata de cea de actorie). Dar energia cuplului rezultat este foarte buna si avem de toate, compatibilitate, chimie, frumusete… ce mai, sper doar sa nu se impotmoleasca amandoi in filme de categoria B si apoi sa urmeze declinul.

In ceea ce-l priveste pe Scott Speer, obtinerea “job”-ului de regizor a fost cu siguranta facilitata de experienta si palmaresul pe care le are ca urmare a videoclipurilor muzicale regizate, si probabil ca Step Up 4 este prima dovada de incredere pe care i-o arata Hollywood-ul ca ar putea sa joace in liga baietilor de grupa mai mare. Pentru ca e cunoscut in rest mai mult ca prietenul lui Ashley Tisdale – dar avand in vedere ca are publicat un volum de fantasy (Immortal City) si continuarea (Natural Born Angel) e anuntata pentru 2013, poate ca o sa devina o figura mai impunatoare pe viitor.

Pelicula a mai beneficiat si de vasta experienta a lui Adam Shankman, al carui nume e asociat cu Rock of Ages (regizor, coregraf si producator), Hairspray (aceeasi combinatie) si a produs un sir destul de lung de filme nu chiar stralucite (de exemplu Going the Distance, 17 Again s.a.m.d.), dar implicarea in toate Step Up nu are decat sa aduca puncte in plus la rezultatul final. Alt atu puternic (cel putin pentru mine) l-a constituit soundtrack-ul filmului si de-abia astept sa vad daca melodiile isi pastreaza puterea de atractie, fara sa se dovedeasca doar un factor adjuvant la film.

Ce spun criticii despre Step Up Revolution?

Desi pe IMDb e cotat la 6.1 din 10, metascorul pentru Step Up Revolution este de 43/100 bazat pe 22 de critici (utilizatorii de data asta sunt un pic mai aspri, cei 34 dandu-i 4.2 din 10). Si culmea, pe Rotten Tomatoes avem fix acelasi scor din partea criticilor (43), dar acesta fiind bazat pe 80 de pareri pentru Step Up Revolution. In schimb, spectatorii se pare ca l-au apreciat mult mai mult, de altfel nu e nimic suprinzator la aceasta situatie intrucat componenta transcendentala a dansului vine mai degraba in devenirea unor lebede albe, negre (dupa caz), decat in viata aproape obisnuita a unor dansatori. Dar simplitatea povestii si apropierea de modelele pentru generatiile messenger/flash-mob/twitter-iste fac ca filmul sa fie placut de public pentru ca intotdeauna o ecuatie simpla, curata “ai un vis, urmeaza-l sustinut si o sa reusesti” prinde foarte bine – mai ales cu un ambalaj comercial atat de apetisant si antrenant.

In afara de pasionatii francizei de dans, care vor fi fara indoiala incantati si placut surprinsi de eliminarea deja traditionalei batalii intre trupe, criticii, chiar cei care apreciaza productia, au destul de multe de reprosat. Amy Nicholson, Boxoffice Magazine, recunoaste ca un montaj cu toate coreografiile din seria Step Up (eliminand povestioarele dintre) ar fi ceva pe care si-ar da banii si ar viziona cu placere de fiecare data. Connie Ogle, Miami Herald, califica filmul drept “sporadice intreruperi [ale momentelor de dans] pentru aventuri romantice PG-13, dialoguri ridicole (“I’m your boss, not your homie”) si un spirit foarte serios de “hai sa facem un spectacol ca sa ne salvam casele”. Contrar mesajului, nu va schimba lumea. Dar dansul o sa te lase cu gura cascata”.

Si un argument mai subtil (Alison Willmore, Movieline) ar fi ca filmul isi cam pierde din vedere vagile valori anti-corporatiste si ajunge la un compromis final neexplicat nicaieri si de-a dreptul insultator. Dupa ce declarau ca nu sunt de vanzare, trupa The Mob triumfa semnand un contract de marketing cu Nike: “Way to stick it to the man, y’all.” True dat.

Verdictul KoolHunt.ro

Daca ai vazut oricare din filmele de dans marca Step Up, cam stii la ce sa te astepti si fie esti decis ca nu sunt de tine, fie ai ramas cat de cat interesat de genul asta (nu vorbesc aici de fanii infocati, ei sigur sunt primii sa stie cam tot ce e de stiut despre film, conexiuni, OST, etc). Deci daca esti in stare sa treci peste scenariul straveziu, poti sa te lasi prada spectacolului excelent fara teama de a fi dezamagit. A se consuma intr-o dupa-amiaza doritoare de energie si spirit pozitiv!