Pozitia copilului – Minunata creatura, minunata mama
[Titlu in limba engleza: Child’s Pose]
CoolRank: 8.5/10
– atmosfera & entertainment: 9/10
– regie: 8/10
– actori: 9/10
– scenariu: 9/10
– montaj: 8/10
Nota IMDb: 8.8/10
Regie: Calin Peter Netzer | An: 2013 |
Actori: Luminita Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Natasa Raab | Genul: drama |
Pozitia copilului, film castigator al premiului Ursul de Aur la editia cu numarul 63 a Festivalului de Film de la Berlin. Un film despre o mama autoritara si un accident nefericit de masina ce se soldeaza cu moartea unui copil. Un fiu incapabil sa iasa de sub papucul mamei si o privire de ansamblu asupra high class-ului romanesc. Cu pile, cunostinte si o mama cu mana de fier, cand vine vorba sa-si salveze odrasla de la inchisoare. Pozitia copilului este o poveste ce am vazut-o imbracata in alte forme in filme din afara tarii. Marea reusita o reprezinta adaptarea acestei situatii la realitatea romaneasca, la care se adauga jocul de exceptie al actorilor si scenariul lui Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer.
Parintii se realizeaza prin copii, ca sa stii si tu. (Cornelia)
Cornelia (Luminita Gheorghiu), arhitect de profesie, sotia doctorului Aurelian Fagarasanu (Florin Zamfirescu), este o mama. Am pus punct, desi adjectivul ce urma sa-l adaug era “posesiva”. Cornelia este o mama, cu bune, cu rele. Drew Barrymore a avut un rol care mi-a placut foarte mult in filmul Riding in Cars with Boys. Personajul sau, Beverly, are o replica perfecta despre cum e sa fii parinte, atunci cand este luata la rost de fiul sau: oare cand apuc sa termin job-ul asta? Cum vrei sa-i zic, chemare? Cam asa este si Cornelia. Se face ca ploua cand cineva ii spune sa se opreasca din dadaceala. Se baga peste viata puiului sau, Barbu zis si Cuculet (Bogdan Dumitrache) un zdrahon ipohondru de 30 de ani, se baga peste relatia lui, Carmen (Ilinca Goia), fiind ca un spin in coasta mamei. In clipa in care Barbu face un accident de masina si un copil este spulberat pe caldaram, mama intra in actiune. Pozitia copilului nu pune problema excesului de moralitate. Da, este o situatie cumplita, da, Barbu e de vina, da, Cornelia stie acest lucru. Sa-mi aratati o mama, care sa nu fie stimata mama a lui Stefan cel Mare de si-a trimis plodul inapoi pe front, o mama ce nu sare in apararea copilului sau. Sa fii mama e vocatie, chemare, meserie pana la moarte si dragoste neconditionata. In primul rand, dragoste. Dragostea nu are limite si nu poate sa fie masurata.
Calin Peter Netzer reuseste un lucru rar in cinematografia romaneasca. Dialogurile din Pozitia Copilului curg, nu trec prin tine ca spectator si te lasa rece, le simti, au noima. Trei exemple de dialog executate perfect: Cornelia si Dinu Laurentiu (Vlad Ivanov, intr-un rol de martor al accidentului perfid, negociind cu sange rece cat costa sa-si schimbe marturia in scris), Cornelia si Carmen – mama si posibila nora – si, nu in ultimul rand, Cornelia si parintii copilului ucis de Barbu. Un portret de mama ramas in memoria cinematografiei romanesti este cel al Victoriei Lipan in interpretarea Margaritei Lozano in filmul lui Mircea Muresan, Baltagul – printr-un joc de exceptie din partea Luminitei Gheorghiu, rolul Corneliei deschide drumul mamelor moderne in cinematografia romaneasca.
High class-ul bucurestean contemporan este prezentat fara perdea. Cornelia si Relu au relatii, dau telefoane, stiu pe cine sa sune, cum sa procedeze, Cornelia este sefa chiar daca Guta (Natasa Raab) – matusa, bunica, mama, ce-o fi, vorba agentului Pricop (Mimi Branescu) – pare sa fie prezenta calma. Cornelia imediat isi vine in simtiri si preia fraiele. Relu (Florin Zamfirescu) priveste, ridica din umeri si o lasa se descurce cu Barbu. Cuculet este un barbat las, incapabil sa iasa din umbra mamei, obsedat de igiena intima, neputincios.
Filmul Pozitia copilului si-a primit titlul, asa cum Calin Peter Netzer a marturisit in cadrul vizionarii organizate pentru presa, dintr-o scena cazuta la montaj: Cornelia dimineata face yoga, o pozitie exersata fiind chiar pozitia copilului. Copilul Barbu, incapabil sa creasca, copilul mort al sotilor Angheliu.
Despre actori si regie ce se poate spune?
Luminita Gheorghiu, in rolul Corneliei, pur si simplu se transpune in personaj. Machiajul, coafura, stilul vestimentar, mimica si gesturile contureaza o femeie culta, de conditie foarte buna, confruntata cu o situatie de viata ce se poate intampla oricui. O nenorocire. Cu toate ca muzica in Pozitia copilului nu este excesiva, nu reprezinta un element ce face filmul greu de vizionat. La ziua de nastere a Corneliei, aceasta danseaza pe melodia Giannei Nannini, Meravigliosa Creatura, melodie ce se potriveste ca o manusa personajului. Bogdan Dumitrache si Ilinca Goia in rolul cuplului Barbu-Carmen, barbatul frustrat si las si femeia incapabila sa-i deschida ochii si in final sa-i suporte angoasele. Florin Zamfirescu, un sot mai mult de decor si un tata absent, rolul sau limitandu-se la relatii si statut. Vlad Ivanov – n-am avut multi actori romani ce au jucat roluri negative sau cu tenta negativa, Gheorghe Dinica, Colea Rautu – dupa rolul din 4 luni, 3 saptamani si 2 zile aduce un nou erou negativ, parvenitul modern cu stare materiala substantiala. Cinic si ironic, negociaza matematic euro si kilometrii fara sa clipeasca, umilind-o, prin atitudinea nonsalanta, pe Cornelia, dispusa sa plateasca oricat este nevoie doar ca Barbu sa nu ajunga dupa gratii. Natasa Raab, in rolul Olgai Guta Cerchez, confidenta, sfatuitoarea, mana dreapta, ca-n filmele cu mafioti, este il consigliere, lucida pana la ultimul detaliu. Scenariul cu nerv si actorii alesi perfect pentru rolurile povestii descrise de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer fac din Pozitia copilului un film de referinta pentru cinematografia noastra, dovada ca putem sa avem un film bun, un film ce castiga premii prestigioase, dar si un film ce va prinde la public.
Ce spun criticii despre Pozitia Copilului?
Pe IMDb Pozitia copilului are o nota de 8.8/10, in acest moment intrecand filmul Dupa dealuri, ce are pe acest site o nota de 7.7/10. Maestrul Mihnea Columbeanu scrie despre Pozitia Copilului: “[…] pe undeva, filmul poate trimite cu gandul la ‘4,3,2,’, prin folosirea sugestiei si a pistelor deliberat nefinalizate – mai ales in trei secvente: negocierea aluziva dintre Cornelia si Dinu Laurentiu, discutia ei cu Carmen, ajunsa la dezvaluirile despre relatia intima a acesteia cu Barbu, sau momentul masajului, de un substrat incestuos implicit – spectrul Complexului Oedipian care planeaza asupra intregii drame. Fie si numai din aceast? perspectiva, Pozitia copilului isi releva adevaratele sensuri: Freud n-a vorbit despre accidente, ci despre realitati umane imuabile si profunde – oricat de incomode”. Hollywood Reporter subliniaza jocul magistral al Luminiei Gheorghiu: “[…] realismul personajului Cornelia, mama hiperprotectiva cu fiul sau adult, pastreaza linia dramatica a povestii din Pozitia copilului. In paralel cu obsesia de a-si controla baiatul, pelicula releveaza stralucitoarea ei viata sociala si inalta pozitie in randul lumii bune.” Jay Weissberg, critic de film pentru Variety consemneaza: “mama este un personaj monstruos, iar fiul ei este chiar si mai rau decat ea”.
Verdictul KoolHunt.ro
Pozitia Copilului este un must-see, un film romanesc filmat in 30 de zile ce poate concura lejer cu orice pelicula venita din afara. Un film ce ne face cu ochiul, cu un dialog savuros si personaje bine conturate. Meravigliosa creatura, asa cum zice si Gianna Nannini, meravigliosa, minunata Luminita Gheorghiu.
[…] cronica: Pozitia Copilului – Minunata creatura, minunata mama […]
[…] asta) ; – BlogDeCinema ; – Cinneseur ; – Piticu ; – Maria Coman ; – Filme-Carti ; – Ioana pentru KoolHunt.ro ; – Andrew ; – BlogDeBere (da, are legatura filmul cu berea); – Nebuloasa ; – Cristian Geambasu […]
Pe mine m-a durut ceea ce au scris cei de la Paris Match a doua zi dupa decernare: ‘ursul a fost luat de filmul Pozitia Copilului dar noi nu putem sa ne dam cu parerea pentru ca nu l-am vazut.’ Si apoi comenteaza restul de filme nominalizate. Nu asteptam oda filmului romanesc, dar daca tot trimit un profesionist acolo sa ia pulsul macar doua idei de bine puteau fi spuse…
Dupa ce l-am vazut, am simtit nevoia sa-l compar ca si stare pe care mi-a creat-o cu filmul lui Mungiu.
Dupa Dealuri imi da nevoia de a-l revedea, l-am vazut deja de 3 ori, de fiecare data cu alti ochi. Ramane la fel de foarte bun.
Pozitia Copilului ma lamureste din prima. E un film clar, nu-mi da dubii, nu-mi da de rumegat dupa vizionare. E o stare, e starea mea de mama.
Excelent jocul actorilor, cred ca daca se dadeau ursi pentru 5 roluri secundare Netzer facea gradina zoo.
Trebuie sa spun si o dezamagire provenita de la ambele filme: Tania Popa nu cred ca a fost la inaltimea colegilor ei.
Succes romanilor, ce confortabil e sa avem nu numai un film bun, ci si termen de comparatie!
[…] Pozitia copilului […]
[…] Pozitia Copilului […]
[…] pentru filmul romanesc cu cel mai mare succes de box-office in 2013 va fi acordat filmulului Pozitia copilului (r. Calin Peter Netzer), care a obtinut cele mai mari incasari – 1.249.457 […]
Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.
Tinem legatura?
Vrei sa scrii pentru Koolhunt.ro?
Ultimele articole pe Koolhunt.ro
Must-see la cinema
Sunt O Baba Comunista
Riddick
Must-avoid la cinema
2 Guns
This is the End
Must-visit in Bucuresti
Restaurant frantuzesc Voila
Corks Cozy Bar
Must-read pe Koolhunt.ro
Topul restaurantelor din Bucuresti
Topul cafenelelor din Bucuresti
Topul ceainariilor din Bucuresti
10 filme hot pentru o noapte incendiara
Top 50 replici celebre din filme
My top 30 favorite movies
Top 20 filme cu final neasteptat
Top 12 filme cu si despre dans
Top 12 filme muzicale
Trailere filme nominalizate Oscar 2013
Nominalizarile pentru premiile BAFTA 2013
Parteneri Koolhunt.ro
Tags
Most Commented
Recent Comments