[Titlu in limba romana: Efecte adverse]

CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment:  8/10

– regie:  10/10

– actori:  10/10

– scenariu:  8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 7.5/10

Cand vine vorba de pastile, oare noi romanii nu suntem cel mai bine informati? Dupa ce am vazut acest film este ca si cum as fi vazut un ghid practic despre cum sa te descurci in viata si spun asta pentru ca daca ar fi sa ne uitam pana si pe contra-indicatiile Paracetamolului, ar avea mai multe efecte secundare decat beneficii. Dar daca ar fi sa ne gandim la o pastila anti-depresie, care, hai sa o recunoastem, si in ziua de azi in tara noastra este inca un fel de tabu, probabil lista de efecte adverse acolo ar fi… de speriat.

Toata lumea are asta in sange. Dar cine este atat de abil sa o vada?

Dupa recenta eliberare din inchisoare a sotului sau, Emily Taylor (Rooney Mara) trece printr-o perioada de depresie acuta. Insa, din cauza pastilelor prescrise de psihologul sau, Dr. Jonathan Banks (Jude Law), Emily devine victima propriei boli sau… nu?

De fapt, Side Effects pune o mare intrebare. Cat de moral este omul in ceea ce face? Raspuns – nu este! Mai ales omul American. Acum nu cred ca este un raspuns al regizorului Steven Soderbergh, el pur si simplu, prin tehnica regizorala, se marginalizeaza – la fel ca pe personajul protagonist Jude Law. De fapt, este foarte interesant punctul de vedere regizoral. Ca si in alte filme (The Informant, The Good German), regizorul face apel la spectatori, ceea ce – fata de alti regizori care se lanseaza in formule hollywood-mirobolante – cred ca face acest film sincer, desi cam greu de descifrat de catre un cinefil de mall. Filmul prezinta povestea obiectiv, fara artificii de regie sau montaj.  Este pur si simplu povestea observata obiectiv – fata teribila a omului. Monstrul care este in stare sa mimeze inocenta.

Cat putem sa facem noi, doctorii?

Desi se pune o problema sanatoasa de etica profesionala, totusi, ca orice “reteta” (poate si medicala) Soderberghiana, nici scenaristul si nici regizorul nu se multumesc cu o explicatie simpla. Societate, societate, individ individ, dar hai sa vedem ce inseamna intr-adevar pluralismul psihologic. De fapt, cam asta este tema principala a filmului. Pe regizor nu il intereseaza contextul exact. Cum este explicat si in film, nu este nici prima si nici ultima data cand aceasta poveste se petrece, ci este un caz care prin simplitatea si perfidia participantilor ia o dimensiune socanta, apropiata de dementa celor care intreprind actiunile. Motiv pentru care si regizorul ii pune spectatorului intrebarea simpla: tu chiar crezi ca este posibil?

Tu ai aparut accidental, noi doar ne uitam la lume!

Frumusetea acestei pelicule sta, de fapt, in cotidianul in care este asezata. Nu este nevoie de niciun element in plus. Spectatorului i se dau faptele pur si simplu si regizorul intreaba: Crezi ca este posibil, chiar crezi? Eu nu cred, stai sa iti spun eu! Oamenii sunt niste monstri care se ascund in spatele unor boli inventate de societatea moderna. Pana la urma, noi decidem daca suntem sau nu stapanii propriei vieti, motiv pentru care putem sa ne construim propriile aparente.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Acum nu vreau sa dau prea multe detalii, pentru ca, dupa formula regizorala a lui Soderbergh, asa-zisa cascada de imagini, in momentul in care relevi un element risti sa dai de gol tot sirul de elemente care urmeaza sa se petreaca. Dar pot sa spun atat: sunt doua plusuri in afara de Regie si Imagine – primul ar fi Rooney Mara, care mai mult ca sigur a fost aleasa pe spranceana dupa prestatia din Fata cu un dragon tatuat si care intra in asa un dualism si ambiguitate incat la inceputul filmului iti vine sa arunci cu punga de popcorn in ecran din cauza victimizarii saracutei fete, chinuita de propria viata nefericita.

Cu toate ca acum o sa va stric surpriza si majoritatea domnisoarelor si doamnelor care vor citi acest articol ma vor uri la sange, al doilea plus e Catherine Zeta-Jones, al carei personaj este indragostit la maxim de inocenta si angelica Emily, micutul lup deghizat in mielusel. Steven Soderbergh, YOU ROCK!!! My new idol, ai facut deliciul tuturor baietilor pre-pubescenti si tuturor celor care au fantezii nebune. Catherine Zeta-Jones – lesbiana! Undeva in istoria filmului trebuia sa fie scrisa si asta, la fel precum sta scris ca Morgan Freeman va nara nasterea si extinctia Universului! Keep it going, the Oscar is almost yours!!! Presa straina iti va acorda un mare PLUS!

Ce spun criticii despre Side Effects?

Imi place sa cred ca, de aceasta data, critica de specialitate adera la regimul impus de film si vine cu critici pozitive. Din partea metacritic.com, Side Effects primeste un punctaj de 75 din 100 si recomandari de la revista Time “sa ne deschidem ochii la lumea din jurul nostru si sa nu mai fim asa de superficiali”. Un procent de 84% din partea rottentomatoes.com, care aplauda dualismul povestii si a expunerii regizorale din Side Effects. De fapt, aici intervine si urmatoarea recomandare: trebuie sa fii pregatit psihic sa vezi acest film, sa te lasi dus in lumea lui la fel cum un psiholog este ghidat in intelectul omenesc.

Verdictul KoolHunt.ro

Lasand gluma la o parte, este un film pe cat de teribil, pe atat de inteligent. Un film elevat si nepretentios, un thriller ca la carte, si mai bun ca o carte, o poveste trunchiata (in sensul bun) si care iti taie respiratia. Un film care iti pune o intrebare simpla: oare cei pe care ii vedem dincolo de oglinda, suntem intr-adevar noi sau o proiectie pe care vrem sa o aratam? Ganditi-va!