Home » Localuri, Restaurante, Terase

Taverna Racilor – localul unde gasesti raci tot timpul anului

5 December 2013 scris de 4 comentarii

taverna-racilor0KoolRank: 8/10

atmosfera & design interior: 8/10

meniu: 8/10

servire: 10/10

preturi: 9/10

Se spune ca racii se mananca doar in lunile cu “r”. Asta insa nu si daca stii de existenta Tavernei Racilor din zona Victoriei. Micul local are o mana de preparate, din care nu neaparat te saturi, dar cu siguranta obosesti daca alegi sa mananci raci fierti. Vesela de plastic, mobilier din lemn inghesuit intr-un spatiu mic, in care se fumeaza si se sta la povesti, si o chelnerita amabila si prietenoasa: asta iti mai ofera Taverna Racilor.

taverna-racilor5Care-i atmosfera la Taverna Racilor si cum sta la capitolul design interior?

Taverna este mult spus pentru ca locatia este de fapt o rulota frumos vopsita, cu multe elemente traforate, nespus de inghesuita inautru (nu am avut loc sa-mi bag picioarele sub masa), unde chiar se si fumeaza, iar pe deasupra dispune chiar si de o terasa. Daca ai dat de o masa mai mare, e ca si cum te-ai aseza cu ceilalti clienti ai localului la masa, caci o sa le auzi toate conversatiile cu usurinta, asta desi radioul este dat destul de tare.

Sa nu te sperii daca o sa vezi raci iesiti la plimbare in parcarea de langa local. Eu am dat de vreo trei umblatori, iar bucatarul chiar m-a invatat cum sa-i tin fara sa ma prinda cu clestii sau coada. A fost o experienta distractiva, care mi-a subliniat prospetimea vedetelor din farfurie.

taverna-racilor1Ce mancam si ce bem bun la Taverna Racilor?

Au in meniu preparate cate degete ai la o mana: raci fierti si creveti, pui de balta, calamar si midii pane. Ti-as propune sa incepi cu racii ca sa simti ceva din gustul carnii. Trebuie sa fac o observatie: ruperea cozilor este o indeletnicire care se poate solda cu zgarieturi, asta pe langa toata gama de interjectii pe care le scoti atunci cand vezi maruntaiele racului. Gasesti pe masa un condiment special pentru raci fierti, care merge perfect cu gramajul de 200 de grame de carne de care te bucuri, din cele 500 de grame de raci. Puii de balta sunt la gramaj si, la fel ca si midiile pane, vin in compania unui sos roz, in care-ti este mai mare dragul sa inmoi carnurile apelor.

De baut ai suc, bere la doza, apa sau cafea.

taverna-racilor2Cash or credit? Cum sunt preturile la Taverna Racilor?

Se plateste doar cash, iar preturile sunt decente, chiar mici as putea zice in cazul preparatelor pane. Astfel ca racii sunt 35 RON, iar restul de preparate pane sunt 15 RON, pe langa berea la doza care este 15 RON.

Cum suntem serviti la Taverna Racilor?

O chelnerita cu zambetul pe bune, fasneata si prietenoasa isi face treaba fara nicio poticnire pentru ca tu sa ai parte de o servire impecabila, cu toate ca vesela este din plastic. Servetele umede suplinesc functionalitatea chiuvetei si fumul este cam gros.

taverna-racilor3Cand sa venim la Taverna Racilor si pentru ce fel de ocazii este potrivit?

Cu siguranta cand ti-e pofta de raci proaspeti, dar si cand te trec placerile “fast food”-iene. Pentru un pranz sau o cina cu iz mediteranean, pe graba, fara pretentii de spatiu, merita sa dai o sansa locului.

Unde gasim Taverna Racilor?

Micul local se afla in zona Victoriei, la adresa strada Buzesti nr. 55 -57. Pentru rezervari suna la numarul de telefon 0758 880 270.

Fotografiile au fost realizate de Sorin Florea la Taverna Racilor din zona Victoriei pentru KoolHunt.ro. Preluarea acestor poze fara acordul echipei KoolHunt.ro este interzisa.

taverna-racilor4taverna-racilor6taverna-racilor12taverna-racilor13taverna-racilor15 taverna-racilor14taverna-racilor7taverna-racilor8taverna-racilor16taverna-racilor9taverna-racilor10taverna-racilor11

4 comentarii »

  • Bogdan D. said:

    Am ajuns azi dupa-amiz? tarziu si am desdoperit o locatie inedita, mica, destul de cocheta, unde m-am simtit bine de cum am intrat. Nu era aglomerat, am avut de unde alege o masa; desi nu erau scrumiere la mese, se putea fuma la cerere. Am comandat:
    -raci fierti – proaspeti, foarte buni, in combinatie cu un sos de usturoi si un condiment american special pt. crustacee; nu mai mancasem raci de-ai nostri de pe vremea lu’ nea Nicu cand ii pescuiam cu taica-meu din Dunare, asa ca a fost o experienta inedita;
    -creveti pane – buni in combinatie cu acelasi sos de usturoi; sunt proaspeti, nu congelati;
    -catofi prajiti – singura garnitura disponibila in acel moment;
    Servirea este nepretentioasa, cu farfurii si pahare de plastic de unica folosinta si fara tacamuri, care, la ce am consumat eu, nici nu erau neaparat necesare; doamna care m-a servit insa a fost foarte amabila, invatandu-ma cum se manaca racii (uitasem ce-i drept) si aducandu-mi inca 2 sosuri la cerere din partea casei.
    Atmosfera este placuta, prietenoasa; fundalul sonor este asigurat de un radio ultracomercial dupa care nu ma omor, dar nici n-a fost vreo nenorocire.
    Preturile la mancare sunt absolut rezonabile pt. calitatea oferita (raci, creveti, 2 portii de cartofi prajiti, Timisoreana la doza de 500 ml – 65 RON).
    In concluzie, este un mic restaurant inedit in peisajul romanesc, unde m-as reintoarece oricand cu placere.

  • Marin Seafood Grill – Preparate marinaresti pe fuga Koolhunt.ro – Vezi Bucurestiul cu alti ochi said:

    […] restaurante NordSee, fast food-urile clasice care mai au din cand in cand si sandvisuri cu peste, Taverna Racilor si mai nou poti da o tura la Marin Seafood Grill din Centrul […]

  • D. said:

    Mai degraba un fast-food decat un restaurant, mic, destul de murdar(masa era murdara, nu au sters-o nici macar dupa ce ne-am asezat), in special racii care aveau un strat gros de mal(noroi) … nici nu s-au sinchisit sa-i spele ca ei sunt … necomformisti. Bineinteles ca noroiul iti ramane pe maini si e inevitabil sa nu il ingerezi odata cu coditele de raci, lucru care este cu siguranta nesanatos. Nu a fost prima data cand am mancat raci asa ca stiu despre ce vorbesc. Servirea lasa mult de dorit. De exmplu am cerut 2 sticle de apa, dar pahare nu ne-au adus. Masa la care am stat era exact langa wc, iar usa era deschisa, practic am stat la mai putin de 2m de wc :))). Oribil.

  • Ruxi said:

    Eu am fost la taverna racilor acum 3 zile si m-am simtit foarte bine, am mancat foarte bine. Am ajuns cu doua ore inainte de inchidere, am mai gasit pe terasa doar doua mese libere, exact ce trebuia. Am comandat calamari pane insotiti de un sos, a fost o portie de aperitiv cat pentru doua persoane, apoi o portie de raci cu scoici in sos de vin adusa intr-un platou de lemn, foarte cochet. O salata a fost adusa intr-un bol de bambus, deci farfuriile de plastic nu isi mai au locul in prezent acolo. Desi era aglomerat, atmosfera era tot intima. Au crescatorie de raci, deci luati din ape sigure, nu poluate. Eu personal recomand locul asta si cu siguranta voi mai trece pragul.

Spune-ne parerea ta! Poti arunca cu rosii sau ne poti aproba, ramanem oricum prieteni. Si speram ca si tu sa ramai alaturi de noi.

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Sa stii ca apreciem atunci cand esti dragut si nu ne spui cuvinte urate nici daca le meritam. La fel si ceilalti cititori ai nostri.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.

*