In ultima vreme au inceput sa se faca filme ca terapie antistres. V-am spus asta si dupa ce am vazut Rambo IV, v-am spus asta si cand am vazut alte filme mai proaste. Ei bine, The Hunting Party pare ca a avut la baza aceeasi intentie benefica: sa isi destreze audienta cu un film-manifest despre razboi.

Punctul de pornire al filmului – un articol-manifest din Esquire

Filmul a fost inspirat de un articol din Esquire scris de Scott Anderson despre aventurile a 5 jurnalisti care s-au intalnit in Sarajevo, la 5 ani dupa razboiul balcanic, si au decis sa gaseasca si sa captureze un criminal de razboi sarb deosebit de periculos. The Hunting Party este insa un exemplu destul de clar ca subiectul unui articol bun nu este musai un subiect bun si pentru un film.

Ideea de pornire a filmului este chiar cea data de tagline: “How can they find the world’s most wanted war criminal when the C.I.A. can’t? By actually looking.“. Criminalii de razboi nu sunt cautati cu adevarat, datorita unor jocuri politice de culise. De aceea nu sunt niciodata gasiti.

The Hunting Party, totusi, este si nu este un film bazat pe fapte reale. Dupa cum ne anunta inca de la inceput, “only the most ridiculous parts of the story are true”. Ma rog, aici pe mine una m-au incurcat. Exista in film parti ridicole, parti usor-penibile si cateva parti revoltatoare. Cred ca ei se refera la partile revoltatoare. Cele ridicole si usor-penibile fiind destule.

O caterinca de film despre razboi

Desi subiectul filmul este si se vrea a fi unul destul de tragic, plin de suspans, pe mine una a reusit sa ma faca sa rad mai mult decat sa ma implice. Nu am reusit sa empatizez cu personajele, nu am fost prinsa de subiect si am terminat prin a rade mai mult de film decat cu filmul.

Personajele par lipsite de motivatie, nu se stie clar de ce sunt acolo si ce vor sa rezolve. Richard Gere in mod special nu imi pare prea pe rol. Brandul lui de joc calm se bate cap in cap cu rolul exageratului si teribilistului reporter pe care il interpreteaza.

Situatiile sunt si ele putin artificiale, pe langa faptul ca subiectul filmului doreste oricum sa exploateze ironia si absurdul. Pe scurt, filmul este o caterinca de la un capat la celalalt. Te face sa razi, dar de multe ori nu se stie daca voit sau nevoit.

Terrence Howard in ascensiune usor plata

Se vede clar ca Terrence Howard este un actor in plina ascensiune, a carui ambitie a fost proaspat trezita. Doar anul trecut, actorul a putut fi vazut in 5 filme – Pride, August Rush, Awake, The Brave One si The Perfect Holiday – fara a numara The Hunting Party.

Mie una mi se pare un actor simpatic si cu potential. Nu pot totusi sa nu remarc ca in The Hunting Party prezenta lui nu este cea mai inspirata. Actorul joaca la fel ca in celelalte filme, vocea lui plata ne face sa ne simtim ca in Awake, pe care l-am vazut de curand. Pare lipsit de motivatie, usor plictisit si neincadrat in peisaj.

Si totusi… ce a avut bun The Hunting Party?

Mesajul a fost in mod clar unul inedit si de actualitate. Modul de tratare intentionat al mesajului a fost si el remarcabil: ideea de a face o comedie neagra pentru a trata cazul ridicol al negasirii/necautarii criminalilor de razboi de catre CIA. Umorul negru si buna dispozitie a actorilor sunt molipsitoare. Mai nasol este cand incepi sa razi de jocul actoricesc, regie si realizare. Totusi, este un film simpatic pentru zile cand sunteti obositi…

Nota: 6.5/10