CoolRank: 8/10

– atmosfera & entertainment: 7/10

– regie: 8.5/10

– actori: 9.5/10

– scenariu: 8/10

– montaj: 8/10

Nota IMDb: 8.6/10

In fiecare an e necesar ca de la Hollywood sau din Anglia sa apara un film aparent crescut pentru Oscar cu aceeasi meticulozitate care este intalnita in cresterea unui cal de curse. Fie ca e vorba de un individ care isi depaseste situatia dificila (The Hurricane, Men of Honor, Crazy Heart, Ray) sau o drama istorica (The Queen, Frost/Nixon), aceste filme adesea se bazeaza pe o poveste reala, doar ca in locul cliseelor ancorate in filme “reale” de genul Poseidon, acestea aleg cliseele dramelor interioare ale angoasei personajelor si a relatiilor lor.

Anul acesta acel film e The King’s Speech – film ce a obtinut si cel mai mare numar (12) de nominalizari la Oscar 2011; o drama istorica bazata pe povestea reala a viitorului rege al Angliei, care se balbaie ingrozitor, si a terapeutului sau.

God Save the King

In 1925 Printul Albert (interpretat de Colin Firth), al doilea fiu al regelui George al V-lea (interpretat de Michael Gambon) al Imperiului Britanic, este nevoit sa tina un discurs la Stadionul Wembley in fata a mii de oameni si altor zeci de mii care ascultau la radio. Spre dezamagirea tuturor (a poporului, a sotiei, a tatalui) printul de abia reuseste sa lege doua cuvinte fara a se balbai teribil.

Dupa nenumarati terapeuti, Maiestatea Sa decide sa-si accepte defectul, dar sotia sa, Elizabeth (interpretata de Helena Bonham Carter) mai are un as in maneca; australianul Lionel Logue (interpretat de Geoffrey Rush), ale carui metode de terapie sunt inovatoare si controversate.

Dupa un prim succes, printul reticent decide sa urmeze terapia ciudata, si o relatie complicata de prietenie se iveste intre cei doi barbati. Lucrurile merg bine pana cand in 1936 moare regele, iar primul urmas, Edward (interpretat de Guy Pearce), abdica dupa un an, preferand sa se casatoreasca cu o americanca de doua ori divortata. Razboiul cu Germania lui Hitler bate la poarta, iar George, acum rege, trebuie sa tina primul discurs de razboi, lucru de care se teme deoarece balbaiala inca nu a trecut complet, iar relatia cu terapeutul Logue s-a destramat cand acesta a incercat sa patrunda problemele mai adanci ale afectiunii,. Va reusi el sa-si imbarbateze poporul fara a se balbai? Vedeti filmul (sau cititi o carte de istorie) pentru a afla.

T…t…to be or n…n…not to b…be

Formule de castigare a Oscarului sunt destule (dupa cum mentiona si Kate Winslet in Extras), dar asta nu inseamna ca ajunge sa le aplici ca sa iti atingi scopul. Sunt destule filme care intra perfect in tipar si care au fost printre filmele mai bune ale acelui an, dar  nu mai mult de atat si au cam fost uitate intre timp (The Hurricane sau Men of Honor mentionate anterior fiind exemple de prima calitate), altele insa se ridica deasupra statutului de produse turnate dupa sablon, devenind clasice (Lawrence of Arabia, Ghandi, The Elephant Man, Schindler’s List).

The King’s Speech este mai aproape de a doua categorie decat cele din prima categorie mentionate de mine anterior, dar totusi nu intra complet. Ca si atatea altele (The Queen, Frost/Nixon, Million Dollar Baby), filmul este net superior contemporanilor sai, are o poveste bine scrisa, personaje intense, un regizor care stie ce face si actori de nota zece, dar parca ii lipsesc unele elemente care ar face din el unul dintre acele filme care sunt vizionate de cinefili cu placere si nu doar cu ocazia a douazeci de ani de la premiera*. Filmul pare a ramane cumva in schimb unul dintre filmele ale carui titlu nu ne este necunoscut, dar care e stiut doar din auzite, sau din liste de genul Cele mai bune filme din 2010-2012 sau Nominalizatii la Oscar 2011.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Filmul e regizat de Tom Hooper care e abia la a treia pelicula pentru marele ecran (Red Dust, The Damned United), lucru care insa nu se vede, vocea regizorala fiind eleganta si profesionista. El reuseste sa redea atmosfera timpului, imaginile putin intunecate si grele oarecum dandu-ne un sentimentul rece si tensionat a unei Anglii in criza si in fata unui razboi. Hooper nu e la prima sa drama istorica, el a regizat serialul HBO John Addams si alte mini-serii istorice, motiv pentru care eficienta redarii atmosferei unui timp trecut nu ar trebui sa surprinda pe nimeni.

Pelicula da pe langa de talent actoricesc, lista numelor de actori universal aclamati, acoperind nu doar rolurile principale, ci si multe din cele secundare (Colin Firth, Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter, Michael Gambon, Guy Pearce, Timothy Spall). Fiecare are propria abordare a rolurilor istorice: Gambon e dur si rece, Pearce joaca aparent eternul rol de tip dur, reusind insa sa dea personajului o vulnerabilitate aproape feminina, Bonham Carter este directa si cu picioarele mereu pe pamant, iar Geoffrey Rush in rolul unui terapeut extrovertit si putin excentric alege o abordare mai degraba retrasa si subtila, reusind totusi sa dea o nota de umor atunci cand filmul devine prea serios.

Dar desigur piedestalul este rezervat pentru Colin Firth, care e pus intr-o situatia oarecum atipica pentru un actor – aceea in care trasatura principala a personajului este faptul ca nu poate vorbi clar si elocvent. Anul trecut se zicea ca in A Single Man si-a facut rolul vietii, iar anul acesta ajungem la aceeasi concluzie. El reuseste sa dea putere acolo unde toti presupun ca e doar slabiciune si sa faca din cateva cuvinte balbaite un moment mai sincer decat au facut multi actori cu excelente monoloage.

Ce spun criticii despre The King’s Speech?

RottenTomatoes.com acorda The King’s Speech 95% fresh pe tomatometru bazat pe 180 de recenzii, laudandu-l pe Colin Firth inainte de toate, si mentionand ca desi e drama istorica previzibila, e totusi facuta cu mult stil, talent si eleganta. MetaCritic.com ii da un metascore de 88/100 lui The King’s Speech bazandu-se pe 41 de recenzii.

Revista Empire ii da filmului cinci stele din cinci cu anotatia ca filmul va va lasa fara cuvinte, iar Roger Ebert da si el nota maxima laudand ca filmul e o drama istorica superioara dar mai ales o puternica drama personala.

Peter Bradshaw de la The Guardian e mai “aspru” acordand doar patru stele din cinci, spunand ca filmul e un excelent crowd-pleaser.

Verdictul KoolHunt.ro

Daca mai inainte am argumentat ca filmul nu va deveni unul din clasici, asta nu a vrut sa dea de inteles insa ca The King’s Speech nu este bun, chiar foarte bun. Este una din cele mai bune drame ale ultimilor ani, cu un cast exceptional. Desi poate un public strain nu e la fel de afectat ca cel Britanic, pentru care monarhia are o insemnatate, asta nu inseamna ca filmul isi alieneaza publicul, oferindu-i conflicte puternice atat interioare cat si exterioare, personaje complexe si cate un moment de umor pur.

*daca cititi aceasta recenzie in 2031 si filmul este considerat unul din cele mai bune din istoria cinematografica si nu exista cinefil care nu l-a vazut, imi retrag umil cuvintele.